x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Aproape 3.900 de absolvenți nu s-au prezentat la proba la alegere a profilului, la Bacalaureat 2023

Aproape 3.900 de absolvenți nu s-au prezentat la proba la alegere a profilului, la Bacalaureat 2023

de Redacția Jurnalul    |    28 Iun 2023   •   18:04
Aproape 3.900 de absolvenți nu s-au prezentat la proba la alegere a profilului, la Bacalaureat 2023
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

BAC 2023. 3.870 de candidați nu s-au prezentat, miercuri, la proba la alegere a profilului, în vreme ce 19 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie - iulie 2023), desfășurată miercuri a înregistrat valoarea de 96,8% (120.388 de candidați prezenți dintr-un total de 124.277 de candidați înscriși - toate promoțiile - pentru a o susține).

Nu s-au prezentat 3.870 de candidați, iar 19 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia din urmă nu vor putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Probele scrise din această sesiune se încheie joi, 29 iunie, cu examenul la Limba și literatura maternă, destinat elevilor de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale.

Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen și online).

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

Subiectele și baremele de evaluare pentru proba E.d) au fost publicate pe site-ul subiecte.edu.ro, conform procedurii, la ora 15:00.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Bacalaureat 2023 BAC 2023