x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Apelul Universității din București: „O persoană nu poate fi Rector mai mult de 8 ani”

Apelul Universității din București: „O persoană nu poate fi Rector mai mult de 8 ani”

07 Oct 2022   •   15:35
Apelul Universității din București: „O persoană nu poate fi Rector mai mult de 8 ani”
Sursa foto: Lucian Alecu

Universitatea din București cere decidenților limitarea mandatelor rectorilor la două mandate, însumând maxim 8 ani.

Universitatea din București consideră că orice universitate publică modernă trebuie să fie organizată și să funcționeze ca o democrație a egalilor, în care puterea este administrată colectiv și nu poate fi confiscată de o singură persoană căreia i-a fost încredințată conducerea doar temporar de către comunitatea academică.

Ca atare, Universitatea din București a stipulat clar, fără echivoc, în propria Cartă, că „o persoană nu poate fi Rector mai mult de 8 ani, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele, de întreruperile acestora și de circumstanțele în care s-au produs aceste întreruperi".

„Natura democrației, ca formă de organizare imperfectă, este în mod clar preferabilă altora, iar argumentele în favoarea acesteia sunt bine-cunoscute de la Platon încoace. Istoria sistemelor politice și organizaționale a oferit numeroase confirmări evidente atât în marile state democratice ale lumii, cât și în România. În mod contrar, sistemul comunist s-a pretins democratic, s-a manifestat prin autocrație și dictatură și a sfârșit peste tot în lume prin revoluții. Considerăm că, atâta timp cât rectorii sunt votați prin vot universal, așa cum se întâmplă și cu Președintele României, numărul de mandate al rectorilor trebuie să fie limitat. De asemenea, exemplul Președintelui Academiei Române, care la rândul său nu poate avea mai mult de două mandate, este și el foarte relevant pentru modelul ce trebuie adoptat de către universități”, arată Universitatea din București într-un comunicat.

Apelul la autonomia universitară, un principiu fundamental al funcționării universităților în statele democratice în stabilirea numărului de mandate, ridică negreșit problema gradului de influență, control și autoritate pe care un rector aflat la trei sau peste trei mandate îl are asupra comunității academice și a forurilor de decizie colectivă, precum Senatul universitar, adaugă sursa citată: „Modelele autoritare și discreționare de control al votului, al reprezentanților la congrese de alegeri și foruri de conducere și decizie, iar în final al partidelor politice, au fost prea vizibile social în ultimele decenii pentru a nu crea reala îngrijorare că pot fi preluate din politică și în universitățile din România. Autonomia universitară trebuie însoțită de responsabilitatea publică a universităților în aprofundarea unor valori democratice în societate și, cu atât mai mult, în interiorul comunităților academice. Pe de altă parte, atragem atenția că unul dintre subterfugiile folosite de cei care încearcă acum să se permanentizeze pe funcțiile de rector este acela că legea nu decide pentru trecut, ci pentru viitor, deci numărul de mandate, chiar dacă va fi limitat, va trebui numărat de la zero, odată cu adoptarea noilor Legi ale Educației. Considerăm că Legea Învățământului Superior trebuie să precizeze clar, așa cum a făcut-o și Universitatea din București în propria Cartă, că se stabilește o limită de 8 ani în funcție, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele, de întreruperile acestora și de circumstanțele în care s-au produs aceste întreruperi”.

Universitatea din București este convinsă că argumentele îi vor fi larg acceptate de societate, de studenți, de majoritatea profesorilor și a cercetătorilor.

„Suntem solidari cu conducerea Universității Lucian Blaga din Sibiu și le cerem și altor universități din România să ni se alăture în susținerea acestui demers”, adaugă universitatea.

„Ce universitate puternică este aceea în care un singur membru al comunității ajunge să fie «de neînlocuit» de niciunul dintre sutele sau miile de colegi? O universitate sănătoasă este aceea care asigură în mod natural transferul de putere și de autoritate între membrii comunității academice, pentru a crea un mediu democratic de luare a deciziilor și de conducere colegială. Un rector lider știe că e dator să formeze și să sprijine colege și colegi competenți și dedicați, care să ducă mai departe proiectele universității și să o conecteze la bunele practici academice internaționale: prorectori, decani, prodecani, directori de departament. Cât de bun, ca lider, poate fi considerat un rector dacă le spune tuturor colegilor că niciunul nu îl poate înlocui și păstrează puterea nelimitat în propriile mâine?”, declară Marian Preda, Rectorul Universității din București.

(sursa: Mediafax)

×