x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Asociația Alianța Universitară G6 - UMF, despre atragerea fondurilor nerambursabile puse la dispoziție de PNRR

Asociația Alianța Universitară G6 - UMF, despre atragerea fondurilor nerambursabile puse la dispoziție de PNRR

de Redacția Jurnalul    |    02 Apr 2024   •   16:52
Asociația Alianța Universitară G6 - UMF, despre atragerea fondurilor nerambursabile puse la dispoziție de PNRR

Într-un context general actual în care sistemul educațional din România își propune o dezvoltare accelerată a infrastructurii proprii , prin modernizarea și standardizarea condițiilor de învățământ la nivel european, atât în ceea ce privește mediul preuniversitar, cât și mediul universitar , soluțiile de transpunere în realitate a acestor principii de normalitate se pot regăsi prin atragerea cu celeritate a fondurilor nerambursabile puse la dispoziție în principal prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Punerea în practică, și în regim de urgență, a soluțiilor ce vizează dezvoltarea unei noi infrastructuri a sistemului de învățământ românesc, soluții ce se regăsesc de altfel și în PNRR, reprezintă o prioritate absolută a Guvernului României, prin Ministerul Educației.

Astfel, Ministerul Educației a elaborat un nou act normativ, proiect aflat de altfel în transparență decizională, prin care instituțiile de învățământ ale statului vor putea beneficia de o dezvoltare și modernizare accelerată a bazelor tehnice educaționale prin punerea în aplicare a unui drept legal constituit, acela denumit superficie.

Mai exact , instituțiile de învățământ public vor putea solicita acordarea dreptului de superficie pe terenurile aflate în domeniul public al statului român/ al unității administrativ teritoriale în scopul implementării de proiecte de infrastructură cu finanțare din fonduri externe nerambursabile sau din venituri proprii ale acestora.

Context: o infrastructură nouă , preuniversitară sau universitară , necesită terenuri noi pe care aceasta să fie dezvoltată, terenuri intravilane, situate în centrele de învățământ, cât mai aproape de sediile vechi pentru a eficientiza actul educațional. Acest lucru necesită terenuri ultracentrale, la costuri mari, însă unele din aceste terenuri aparțin domeniului public, aflat în administrarea altor instituții publice.

Procedura actuală presupune ca un astfel de teren a cărui necesitate este stabilită pentru investiție să fie dezlipit din domeniul public inițial și transferat într-un lot distinct pe care să fie realizată investiția, cu degradarea indicatorilor urbanistici și scăderea suprafeței ocupate implicit a suprafeței construite.

 

Ministerul Educației propune ca pe un astfel de lot, care rămâne în administrarea instituției publice inițiale, să aibă acces pentru dezvoltarea unei noi infrastructuri mai multe instituții publice beneficiind totodată de indicatorii urbanistici inițiali, iar acest lucru se poate face prin dreptul de superficie pe care îl acordă prima instituție publică către cea care face investiția.

 

Proiectul aflat în transparență constată că acest drept a fost deja introdus prin:

Legea nr. 268/2001, art 4, alin (j) :„acordarea dreptului de superficie pe terenurile agricole având clasele de calitate IV și V, pe terenurile degradate/neproductive, pe terenurile având categoria de folosință curți construcții, inclusiv canale, aflate în domeniul public al statului român, dacă nu afectează uzul și interesul public național, și în domeniul privat al statului român către persoane juridice de drept public și către autoritățile administrației publice locale și centrale, în scopul producerii de energie electrică din surse regenerabile sau în vederea implementării de proiecte de infrastructură cu finanțare din fonduri externe nerambursabile. Dreptul de superficie se constituie cu titlu oneros, pe bază de convenție, în condiții financiare aprobate de Comitetul de privatizare, concesionare și arendare la propunerea Agenției Domeniilor Statului.”

 

Prin acest proiect de HG, Ministerul Educației eficientizează atragerea fondurilor nerambursabile atât la nivel universitar, cât și preuniversitar cu beneficiari direcți -miile de elevi și studenți.

 

Impactul pozitiv asupra bugetului de stat: atragerea accelerată a fondurilor nerambursabile

Impactul negativ al neimplementării soluției: sumele nerambursabile pierdute, dublate de costurile terenurilor și de sumele ce se vor cheltui din bugetul de stat pentru realizarea investițiilor.

 

Impactul social pozitiv: creșterea gradului de acces la infrastructură educațională modernă pentru un număr mare de elevi și studenți

 

Asociația Alianța Universitară G6 - UMF salută demersul inițiat de Ministerul Educației și consideră că noul act normativ va putea deschide perspective reale în ceea ce privește dezvoltarea cu celeritate a infrastructurii de învățământ superior medical românesc.

×