x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Astăzi începe reînscrierea copiilor la grădiniţă. Pe 21 mai se va face înscrierea copiilor nou-veniţi

Astăzi începe reînscrierea copiilor la grădiniţă. Pe 21 mai se va face înscrierea copiilor nou-veniţi

07 Mai 2018   •   12:59
Astăzi începe reînscrierea copiilor la grădiniţă. Pe 21 mai se va face înscrierea copiilor nou-veniţi

Reînscrierea copiilor care merg la grădiniţă în acest an şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2018 - 2019 va începe în data de 7 mai, iar înscrierea copiilor nou-veniţi se va derula din 21 mai, informează Ministerul Educaţiei Naţionale. 

Potrivit MEN, orarul reînscrierilor şi înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există), şi eventual pe site-urile inspectoratelor şcolare. 

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani. 

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice. 

Criteriile generale de departajare sunt următoarele: existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/ un centru de plasament/ plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi), existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte, existenţa unui frate/ a unei surori înmatriculat/ înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă, existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, arată MEN. 

"Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de inspectoratul şcolar judeţean/ al municipiului Bucureşti până la data de 18 mai) nu pot fi discriminatorii şi nu pot include liste de preînscrieri. De asemenea, criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale", precizează sursa citată. 

Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/ înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii: capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată), numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2018 - 2019 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare), criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor, numărul de copii reînscrişi/ înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil. AGERPRES

×
Subiecte în articol: reînscriere copii gradinita