Secretarul de stat Florin Lixandru spune că aceasta făcea parte dintr-o comisie de supraveghere, fără a da mai multe detalii. El a fost audiat azi în Parlament în legătură cu fraudele de la BAC.
"Am identificat situaţia. O persoană dintr-o comisie a transmis o poză cu subiectele. Persoana respectivă este anchetată, va suporta consecinţele potrivit legii. Dacă este cazul, mergem până la cercetarea penală", a declarat Florin Lixandru, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei.
Florin Lixandru a fost audiat, astăzi, în cadrul Comisiei de Învăţământ din Senat. Acesta a anunţat că persoana care a fotografiat subiectele la examenul de BAC şi le-a făcut publice în timpul examenului a fost identificată.
În ceea ce priveşte restul anchetelor, referitoare la căutările online cu subiectele la proba de Limba şi literatura Română a examenului de Bacalaureat 2023, secretarul de stat a anunţat că se fac în continuare cercetări pentru a se stabili cum a fost posibil acest lucru.