Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen și online).
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).
Alte informații relevante
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:
-
recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
Citește pe Antena3.roPovestea teribilă a arhitectului din New York acuzat de crime în serie. Cine este cea de-a șaptea victimă -
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
-
obținerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puțin 6.
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Varianta 6
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocațională – Profilul pedagogic
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Varianta 6
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)