x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Baremul de corectare pentru proba de Istorie de la Bacalaureat 2023

Baremul de corectare pentru proba de Istorie de la Bacalaureat 2023

de Redacția Jurnalul    |    27 Iun 2023   •   17:32
Baremul de corectare pentru proba de Istorie de la Bacalaureat 2023

BAC 2023. Ministerul Educaţiei a afișat baremul de corectare pentru proba de Istorie de la Bacalaureat 2023.

Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen și online).

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

Alte informații relevante

 

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

  1. recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

  3. obținerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puțin 6.

×