x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Botoșani. Două eleve au fost filmate cum se băteau, în fața unei școli, dar nimeni nu a intervenit

Botoșani. Două eleve au fost filmate cum se băteau, în fața unei școli, dar nimeni nu a intervenit

29 Ian 2017   •   16:48
Botoșani. Două eleve au fost filmate cum se băteau, în fața unei școli, dar nimeni nu a intervenit
Două eleve s-au bătut în fața unei școli din județul Botoșani, dar colegii fetelor, în loc să intervină, pentru a le despărţi, se amuză şi le filmează cu un telefon mobil.
 
Pe imagini se poate vedea cum fetele mai întâi se ceartă, iar la un moment dat una dintre acestea o loveşte pe cealaltă cu palma peste faţă.
Acesta a fost momentul în care adolescentele s-au luat de păr şi s-au trântit în zăpadă, unde au continuat să se lovească. După ce se lovesc pe unde se apucă, fetele se ridică şi continuă să dea cu picioarele una în alta.
 
O colegă intervine într-un final, în timp ce alţi elevi se amuză, făcând comentarii obscene care nu pot fi reproduse, scrie libertatea.ro.
 
"Întâmplarea s-a petrecut vinerea trecută, în drum spre casă, în afara curţii şcolii, în afara programului, după ora 14.00, când au terminat deja orele. Au fost chemaţi părinţii, am stat de vorbă cu ei. Au fost şi domnii de la Poliţie. Se va pune în discuţie în Consiliul clasei, apoi în Consiliul profesoral şi vom aplica regulamentul”, a declarat Augustina Fegher, directorul Liceului Nicolae Bălcescu din Flămânzi.
 
Poliția a demarat o anchetă pentru loviri și alte violențe.
 

Bătaie între două eleve, în fața unei școli din județul Botoșani

×