x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Bugetul Educației crește cu aproape 10% în acest an

Bugetul Educației crește cu aproape 10% în acest an

de Redacția Jurnalul    |    07 Feb 2025   •   00:40
Bugetul Educației crește cu aproape 10% în acest an
Sursa foto: Antena3 CNN

Ministerul Educației va beneficia de o creștere bugetară de 9,58% în acest an, atingând aproximativ 4,5% din PIB, anunță ministrul Daniel David, care pune accent pe folosirea eficientă a fondurilor.

Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2025 înregistrează o creștere semnificativă față de anul precedent, atât pentru învățământ, cât și pentru cercetare.

Conform estimărilor, finanțarea va ajunge la 4,5% din PIB sau 10,7% din bugetul general consolidat.

Pentru sectorul cercetare-dezvoltare-inovare, alocarea va fi de 0,17% din PIB, însă ținta pe termen lung rămâne de 1%.

Ministrul Daniel David subliniază că obiectivul său este să demonstreze mai întâi eficiența în folosirea fondurilor actuale, înainte de a solicita creșteri suplimentare.

„Când demonstrezi că banii sunt folosiți eficient, poți cere mai mult", a explicat ministrul.

Ministerul își propune să ajungă în viitor la 15% din bugetul general consolidat pentru educație.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: buget educatie