x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Campanie pentru o viaţă sănătoasă în 60 de şcoli din Bucureşti

Campanie pentru o viaţă sănătoasă în 60 de şcoli din Bucureşti

28 Noi 2018   •   13:50
Campanie pentru o viaţă sănătoasă în 60 de şcoli din Bucureşti

Elevii din clasele primare din 60 de şcoli din Bucureşti au participat, în perioada octombrie - noiembrie, la o campanie de educaţie pentru o inimă şi o viaţă sănătoasă, organizată de Societatea Română de Cardiologie, alături de Inspectoratul Şcolar.

Potrivit unui comunicat de presă, medicii cardiologi au transmis elevilor din clasele I-IV, cu sprijinul învăţătorilor, informaţii esenţiale despre ce anume înseamnă o viaţă sănătoasă, cum ne putem proteja inima la orice vârstă şi ce trebuie să facem pentru a avea un stil de viaţă sănătos: o alimentaţie echilibrată, eliminarea consumului de tutun şi activitate fizica zilnică.

"Nu doar elevii au fost ţinta campaniei, ci şi părinţii lor. Pornind de la premiza că orice părinte îşi doreşte să fie alături de copilul său pentru cât mai mult timp, cardiologii au transmis şi adulţilor îndemnul de a fi responsabili cu inima şi sănătatea lor", se arată în comunicat.

În perioada campaniei, elevii au făcut echipă cu părinţii lor într-un un concurs de desene cu tema "Fă o promisiune inimii tale! Promite-i sănătate!". Peste 250 de desene realizate în "co-producţie" de copii şi părinţi au fost înscrise în concurs, fiind desemnaţi câştigătorii.

"Am vrut să marcăm Ziua Mondială a Inimii şi să motivăm atât copiii, cât şi părinţii să înveţe ce anume înseamnă un stil de viaţă sănătos şi să facă o schimbare în bine în stilul lor de viaţă, pentru a-şi proteja inima. Suntem bucuroşi că am reuşit să avem sprijinul Inspectoratului Şcolar Bucureşti şi sperăm ca această competiţie să devină în viitor parte a programului naţional de educaţie pentru sănătate pentru copii, prin care să formăm generaţii viitoare de adulţi mai sănătoşi", a spus prof. dr. Dragoş Vinereanu, preşedinte al Societăţii Române de Cardiologie, la ceremonia de premiere a câştigătorilor, potrivit sursei citate.

Elevii au fost recompensaţi cu premii care să-i ajute să pună în practică sfaturile medicilor cardiologi pentru o viaţă sănătoasă: locul III - câte un skateboard, locul II - câte o trotinetă, locul I - câte o bicicletă.

Potrivit statisticilor, 1 din 10 oameni cu vârsta între 30 şi 70 de ani moare prematur din cauze generate de bolile cardiovasculare. Mai mult de 80% dintre aceste decese premature ar putea fi evitate sau amânate prin campanii de conştientizare, prin programe naţionale de screening al factorilor de risc, prin diagnostic precoce şi tratament de specialitate eficient.

"În ţara noastră, bolile cardiovasculare reprezintă cauza numărul 1 a mortalităţii, cu peste 60% din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional. Ne-am propus să informăm, să educăm şi mai ales să motivăm românii să îşi păstreze inima sănătoasă. Îi îndemnăm să facă o promisiune pentru inima lor şi pentru inimile celor dragi, o promisiune de sănătate. Prin optimizarea stilului de viaţă, putem reduce riscul apariţiei sau al agravării bolilor cardiovasculare, putem reduce riscul de infarct miocardic şi de accident vascular cerebral şi ne putem îmbunătăţi calitatea vieţii. Putem cu toţii trăi mai mult, mai bine şi mai frumos dacă ne păstrăm inima sănătoasă", atrage atenţia prof. dr. Dan Gaiţă, citat în comunicat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: campanie viata sanatoasa