Universitatea Politehnica din Bucureşti va fi gazda unui spectacol de excepţie organizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri , joi, 13 decembrie, de la ora 19.00, în Aula Magna UPB când vor concerta Corul de Copii Radio, Corul Sound al Casei de Cultură a Studenților și Corul Canticum . Evenimentul marchează totodată şi aniversarea a 200 de ani de la înfiinţarea Universităţii Politehnica din Bucureşti.
Asociația ”Canticum” a câștigat proiectul CELEBRĂM ISTORIA PRIN ARTĂ susținut de Ministerul Culturii și Identității Naționale pentru evenimente artistice dedicate Centenarului Marii Uniri. Concertul Extraordinar CENTENAR-BICENTENAR – CELEBRĂM ISTORIA PRIN ARTĂ este organizat în parteneriat cu Universitatea POLITEHNICA din București și cu Fundația ”Sound”. Universitatea POLITEHNICA București aniversează anul acesta 200 de ani de la înființare și va găzdui în premieră concertul bicentenar în noul spațiu AULA MAGNA UPB (Splaiul Independenței nr. 313), dedicat din această toamnă deopotrivă evenimentelor academice și celor culturale. Noua AULĂ UPB, are o capacitate de 1200 de locuri și este concepută după cele mai exigente cerințe tehnice, menite să confere performanță sonoră atât conferințelor care vor reuni speakeri de notorietate, cât și spectacolelor cu protagoniști de prestigiu.
Repertoriu coral de excepţie
Trei generații de artiști vor aduce pe scenă atât repertoriul coral românesc menit să rememoreze anii de glorie ai Reîntregirii, cât și colinde, cărora li se vor adăuga melodii celebre din repertoriul universal. Doi dirijori îndrăgiți și cu carismă – Voicu Popescu și Răzvan Rădos - vor dovedi, împreună cu membri celor trei coruri, puterea muzicii de a aduce armonia și pacea în lume.
Corul de Copii Radio a fost înfiinţat în 1945 și a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa în peisajul muzical românesc. Fondatorul său, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicică, Eugenia Văcărescu Necula și Voicu Popescu, au contribuit deciziv la destinul artistic al ansamblului, făcând din acesta o adevarată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii.
Corul Sound, aflat astăzi sub conducerea dirijorului Voicu Popescu, a luat naştere, cu mai bine de 20 de ani în urmă, ca o formaţie corală mixtă a Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. De-a lungul anilor au făcut parte din ”Sound” aproximativ 130 de tineri talentaţi, studenţi şi absolvenţi ai diverselor facultăţi bucureştene, iubitori ai muzicii de calitate.
Corul Canticum este înfiinţat din 2015 ca o formație corală care are ambiția să atingă culmile profesionalismului celui mai subtil, păstrând rigoarea și profunzimea muzicală și în același timp, cultivând naturalețea și flexibilitatea. Răzvan Rădos este dirijorul Corului Canticum, totodată dirijorul fondator al Corului Regal și dirijorul second al Corului de Copii Radio.
Evenimentul beneficiază de parteneriatul media cu Radio România Muzical și Radio România Cultural. Menţionăm că intrarea la acest excepţional concert va fi liberă.