x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Copy-paste la Academia de Poliţie

Copy-paste la Academia de Poliţie

de Monica Cosac    |    20 Noi 2018   •   13:50
Copy-paste la Academia de Poliţie
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Una din trei lucrări de doctorat, din cele verificare de Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, are „chestiuni plagiate”. Mihai Marcoci, prorector şi purtător de cuvânt al instituţiei, a anunţat, ieri, că au fost verificate 149 de teze de doctorat, toate în format Word, susţinute în perioada 2011 – 2017, iar 55 dintre acestea au coeficienţi de similitudine care depăşesc pragul admis. El a afirmat, însă, că depăşirea coeficientului de similitudine nu înseamnă automat plagiat, ci că ar putea să apară „chestiuni plagiate”, precizând că mai detaliat urmează să verifice Comisia de Etică a Academiei de Poliţie. Tezele de doctorat în format PDF sau în alte tipuri de format electronic decât Word nu au putut fi supuse verificărilor.  De asemenea, reprezentantul Academiei de Poliţie spune că unele teze din perioada 2011-2018 nu au putut fi verificate, deoarece au fost ridicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind vizate de anchete.

×
Subiecte în articol: academia de politie plagiat ancheta