x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Cursuri de limba spaniolă prin intermediul scurtmetrajelor, nou, din toamna aceasta la Institutul Cervantes din București

Cursuri de limba spaniolă prin intermediul scurtmetrajelor, nou, din toamna aceasta la Institutul Cervantes din București

de Magdalena Popa Buluc    |    02 Oct 2024   •   23:45
Cursuri de limba spaniolă prin intermediul scurtmetrajelor, nou, din toamna aceasta la Institutul Cervantes din București

În luna octombrie, la Institutul Cervantes din București debutează un program bogat de cursuri de învățare a limbii spaniole, limba aflată pe locul al doilea în topul celor mai răspândite limbi materne din lume (după chineza mandarină), potrivit celui mai recent raport pe această temă al Institutului Cervantes: „Limba spaniolă în lume – Anuarul Institutul Cervantes 2023”.

Astăzi, limba spaniolă este vorbită de 6,2% din totalul populației globului și a patra limbă din Uniunea Europeană ca număr de vorbitori nativi (după germană, italiană și franceză).

Spaniola este limba oficială în 21 de țări, fiind și limba cu cea mai rapidă creștere din lume.

Oferta de cursuri din această toamnă de la Institutul Cervantes din București include cursuri pentru adulți și copii atât online, cât și cu prezență fizică, la sediul instituției din Bulevardul Regina Elisabeta 38. Prin organizarea cursurilor online, Institutul Cervantes își propune să se adreseze tuturor celor dornici să învețe limba spaniolă indiferent de orașul în care se află, astfel că sunt invitați cursanți din toate orașele țării sau din străinătate.

Programul cuprinde atât module destinate învățării în cadrul grupruilor, cât și cursuri individuale, destinate tuturor nivelurilor, de la A1 la C1.

O noutate absolută o constituie cursurile de învățare a limbii spaniole prin intermediul exercițiilor de scriere şi vorbire pornind de la o serie de filme de scurtmetraj.

O constantă în oferta de cursuri a Institutului Cervantes din București o constintuie Cursurile AVE, un program special creat pentru învățarea limbii spaniole la distanță. Prin înscrierea la aceste cursuri, cei interesați vor obtine o licență valabilă trei luni pentru studierea limbii spaniole cu un orar flexibil. Programul cursurilor oferă cinci niveluri adaptate Cadrului Comun European de Referință pentru Predarea și Învățarea Limbilor Străine. Aceste niveluri se împart într-o serie de cursuri cu dificultate graduală care includ peste 2.000 pagini, materiale video, audio, chat și activițăți interactive.

Tot în această perioadă au loc și înscrierile la examenul de certificare a cunoștințelor de limba spaniolă: examenele DELE (Diploma de Español como Lengua Extranjera), diploma cu cea mai înaltă recunoaștere a cunoștințelor de limbă spaniolă. Institutul Cervantes este lider internațional atât în predarea limbii spaniole și formarea profesorilor de spaniolă, cât și în evaluarea cunoașterii limbii noastre și certificarea acesteia.

Și în această toamnă, Institutului Cervantes din București le oferă celor interesați să susțină examenul DELE posibilitatea participării la cursurile de pregătire cu un tutore, fizic, la sediul instituției. Există, de asemenea, și posibilitatea pregătirii individuale, fără profesor, în sistem online: cursații având posibilitatea de a-și gestiona ritmul învățării și programul.

Mai multe detalii despre examenul DELE, pe site-ul Institutului Cervantes: https://bucarest.cervantes.es/ro/diplome_spaniola/cursuri_de_pregatire.htm

Echipa Institutului Cervantes are o veste bună și pentru cei interesați să împrumute cărți de la Bibliotecă: zilele acestea, a sosit la sediul din Bulevardul Elisabeta 38 un lot nou de apariții editoriale, cărți și reviste deopotrivă, din domenii precum cinema, literatură, teatru, muzică, fotografie sau filosofie.

Informațiile despre activitatea culturală bogată a Institutului Cervantes din București vor fi disponibile atât pe pagina web a Institutului, cât și pe cea de Facebook. Orarul de lucru cu publicul este următorul: de luni până joi: 09-17, vineri: 09-14.30.

 

 

×