x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Școlile din Brăila, închise din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile

Școlile din Brăila, închise din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile

de Redacția Jurnalul    |    26 Noi 2023   •   16:20
Școlile din Brăila, închise din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile
Sursa foto: Lucian Alecu

Cursurile școlare în toate școlile din județul Brăila vor fi întrerupte luni din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Prin hotărâre de CJSU, luni sunt anulate cursurile în toate unitățile de învățământ din județ, au anunțat reprezentanții ISU. Măsura vizează și școlile din orașul Brăila.

„Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, în data de 27.11.2023, în județul Brăila, inclusiv municipiul, se vor suspenda cursurile unităților de învățământ în format fizic iar acolo unde există posibilitatea, se vor desfășura în format online”, a transmis Adin Boboc, subprefectul județului Brăila, pe Facebook.

Măsuri asemănătoare ar putea fi luate și în alte județe afectate de viscol și ninsori. Codul roșu de vreme rea vizează județele Constanța, Tulcea, Brăila și Galați. Acesta este în vigoare până duminică, la ora 16.00.

Ulterior, va fi în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului, temporar zăpadă viscolită. Acesta va fi valabil de duminică seara până luni dimineața.

×
Subiecte în articol: şcoli vreme