x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Cursurile pentru adolescenți – o modă sau un adevărat sprijin pentru viitorul lor?

Cursurile pentru adolescenți – o modă sau un adevărat sprijin pentru viitorul lor?

08 Mar 2023   •   16:04
Cursurile pentru adolescenți – o modă sau un adevărat sprijin pentru viitorul lor?

Adolescența este o perioadă de tranziție, extrem de importantă pentru formarea indivizilor, fiind caracterizată de o dezvoltare dinamică și accelerată a personalității. Atunci când primesc sprijinul necesar, adolescenții pot prelua aspectele pozitive și constructive din experiențele prin care trec. Cu alte cuvinte, ei vor învăța lecții care nu sunt predate la școală, însă de care au foarte mare nevoie.

Iar ce loc poate fi mai bun pentru a învăța toate aceste lucruri decât... „o altfel de școală”? Chiar așa este descrisă Success Academy, prima școală din România care se pliază pe cerințele mediului business, oferind cursuri adolescenti și copii, cu scopul de a-i ajuta pe tineri să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, precum și pe cei din jur.

 

Cât de eficient este un program de dezvoltare personală?

 

În momentul de față, conceptul de dezvoltare personală se bucură de foarte multă popularitate, fiind o idee la modă, pe care au adoptat-o atât școlile non-formale, cât și marile companii. Totuși, este normal să se pună problema eficienței și durabilității sale.

 

Așadar, este înscrierea tinerilor la cursuri pentru adolescenți care pun accent pe dezvoltare personală doar o modă? Adevărul este că, atunci când programul este structurat corespunzător și susținut de traineri cu experiență în domeniul educației, acesta se dovedește a fi extrem de eficient.

 

Scopul cursurilor nu este de a le oferi tinerilor soluții la problemele cu care se confruntă. Din contră, aceștia parcurg anumite exerciții practice, prin care ajung să se cunoască mai bine pe ei înșiși, dar și pe cei din jur. Drept urmare, procesul de autocunoaștere îi va ajuta să gândească „pe cont propriu” și să aleagă cele mai bune soluții pentru rezultatul pe care și-l doresc pe termen lung.

 

Programul de cursuri pentru adolescenți propune o metodă de învățare inovativă, anume cea experiențială. Prin intermediul jocurilor, experimentelor și al exercițiilor, tinerii descoperă lucruri noi și relevante despre sine, despre lumea din jur, precum și despre modalitățile adecvate de a interacționa cu aceasta.

 

Mai mult, datorită învățării prin experiențe, toate informațiile dobândite sunt stocate în memoria de lungă durată, de unde pot fi accesate oricând este nevoie de ele. Accentul pică pe dezvoltarea inteligenței interpersonale, a gândirii critice, creative, pe îmbunătățirea skill-urilor de limbă engleză și multe altele.

Un exemplu concret – inteligența interpersonală!

 

Pentru a susține argumentul anterior, este nevoie de un exemplu concret. Gândește-te, de pilă, la acele cursuri pentru adolescenți axate pe dezvoltarea inteligenței interpersonale, care sunt extrem de relevante în contextul actual. Datorită acestora, tinerii își pot îmbunătăți abilitățile de comunicare și învață să înțeleagă emoțiile celor din jur devenind mai empatici.

 

Pentru că adolescenții tind să aibă dificultăți în gestionarea propriilor trăiri, dar și în recunoașterea emoțiilor altora, un astfel de program îi poate ajuta să își dezvolte aceste abilități. Din acest moment, se va observa și creșterea încrederii și a stimei de sine, care vine la pachet cu dezvoltarea abilităților interpersonale.

 

În cadrul unor cursuri adolescenți axate pe dezvoltare personală, tinerii se pregătesc pentru viitor. Cunoștințele teoretice și practice pe care le acumulează aici sunt importante în aproape toate domeniile de activitate, de la afaceri și relații cu clienții. Drept urmare, participarea la un astfel de program reprezintă o adevărată investiție în viitorul tinerilor adulți!

×