Un an mai devreme, în Brazilia, aceeași elevă aducea acasă o Mențiune Specială. Perseverența și pasiunea pentru limbaj au transformat-o, însă, într-o campioană mondială. Datorită rezultatelor sale, Ioana Stelian Barbu a fost inclusă în campania naționala „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2025, a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
„Mi-aş dori să contribui la organizarea şi popularizarea acestei olimpiade la noi în ţară, şi, desigur, să compun probleme interesante pentru generaţiile care vin”, spune Ioana, cu o maturitate care depășește vârsta ei.
Rezultatele academice ale Ioanei completează tabloul unei cariere școlare impresionante. Absolventă a Colegiului Național „Spiru Haret” din Tulcea, a obținut cea mai mare medie la Bacalaureat din județ - 9,98. Notele vorbesc de la sine: 10 la Limba și Literatura Română, 10 la Matematică și 9,95 la Informatică. Și nu e pentru prima dată când excelează la examene naționale: în 2021, Ioana era cunoscută drept eleva de 10 de la Evaluarea Națională, confirmând încă de atunci o direcție ascendentă în parcursul său.
Drumul ei academic continuă la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Naționale de Știință și Tehnologie București, unde își propune să îmbine pasiunea pentru matematică și tehnologie cu dorința de a contribui la binele comun.
„Mi-ar plăcea să fiu implicată într-un proiect care contează, fie că e în cercetare, educaţie, tehnologie sau alt domeniu. Ideal, într-un loc unde să pot folosi ce am învăţat pentru a contribui la binele comun”, mărturisește Ioana
Prin determinarea și talentul său, Ioana Steliana Barbu este un exemplu al excelenței academice și un reper al responsabilității civice. Este dovada că România are tineri capabili să transforme performanța personală într-o forță pentru viitorul societății.


