x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Deca: Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească vor fi reluate în Marea Britanie

Deca: Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească vor fi reluate în Marea Britanie

de Redacția Jurnalul    |    31 Iul 2023   •   23:00
Deca: Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească vor fi reluate în Marea Britanie
Sursa foto: Hepta

Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească vor fi reluate în Marea Britanie pentru prima oară după Brexit, a anunţat luni ministrul Educaţiei, Ligia Deca

"Aşa cum am mai spus, a fost o prioritate pentru mandatul meu accesul la aceste cursuri de care toţi copiii şi tinerii din diaspora au nevoie", a scris Deca, pe Facebook.

Potrivit acesteia, cultura şi identitatea culturală trebuie protejate.

"Cultura şi identitatea culturală trebuie protejate, de aceea am depus toate eforturile pentru finalizarea cadrului legal necesar desfăşurării cursurilor", a susţinut ministrul. 

×
Subiecte în articol: deca cursuri Marea Britanie