Două licee din Deva au solicitat Poliţiei Locale să intervină şi să atenţioneze părinţii unor elevi care au acumulat câte 40 de absenţe nemotivate de la cursuri, în acest an şcolar, directorii unităţilor de învăţământ apreciind că tinerii au lipsit prea mult de la şcoală într-un timp foarte scurt.
Conform legii, părinţii ai căror copii absentează nemotivat de la şcoală riscă să fie amendaţi cu sume cuprinse între 100 şi 1.000 de lei.
''Familiile elevilor au fost atenţionate de către poliţiştii locali cu privire la frecvenţa redusă la cursuri a copiilor. Totodată, poliţiştii le-au reamintit acestora prevederile Legii Educaţiei Naţionale, care obligă părintele sau tutorele legal să asigure prezenţa la cursuri a copilului, în perioada învăţământului obligatoriu", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Mona Voinescu.
Elevii cu absenţe nemotivate sunt înscrişi la colegiile tehnice "Transilvania" şi "Dragomir Hurmuzescu" din Deva, iar copiii sunt din municipiul Deva şi satele Subcetate şi Brănişca.
Poliţia Locală Deva are în program mai multe activităţi de prevenire şi combatere a absenteismului şcolar, dar şi de identificare a cazurilor în care există riscul major ca elevii să renunţe la şcoală. AGERPRES