Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi că va dura cel puţin 2-3 luni până va începe proiectul de dotare a şcolilor cu table inteligente şi a copiilor cu tablete.
"Am scris fişele pentru proiecte, unul sau două, să vedem cum o să ne accepte, un proiect pe o valoare foarte mare, trebuie să mergem la Comisia Europeană să ne aprobe. Probabil că va dura până când demarăm proiectul. Din informaţiile pe care le am, este vorba de cel puţin două-trei luni", a spus Andronescu, care a participat la lansarea unui studiu realizat de organizaţia Salvaţi Copiii pe tema utilizării internetului de către copii.
Ea a menţionat că a cerut 400 de milioane de euro pentru table şi tablete.
"Noi avem prevăzute pentru toate şcolile, pentru toţi copiii din gimnaziu şi din liceu, dar rugămintea mea e să avem răbdare, nu se pot toate deodată, pentru că nici nu cred că găsim un producător care să cuprindă 90.000 de table inteligente, câte clase avem, şi un număr important de copii (...), toţi copiii din gimnaziu şi liceu, probabil 1,5 - 1,7 milioane de copii", a explicat ministrul. AGERPRES