x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Evaluarea Națională 2020, cel mai stresant examen din istorie

Evaluarea Națională 2020, cel mai stresant examen din istorie

de Diana Scarlat    |    15 Iun 2020   •   06:31
Evaluarea Națională 2020, cel mai stresant examen din istorie

Evaluarea Națională 2020. Astăzi începe seria de examene cu masca pe față, pentru elevii de clasa a opta. Cei care vor avea temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius vor susține probele în a doua etapă, peste o săptămână. Tot atunci va începe și Bacalaureatul. Sindicatele din Educație așteptau o revenire asupra deciziei de a se susține probele cu masca pe față, însă Ministerul Sănătății a respins propunerea. Nici solicitarea de a fi primiți la examen elevii care au temperatura peste 37,3 grade nu a fost acceptată.

 

Ministrul Educației, Monica Anisie, a prezentat, ieri, măsurile luate împreună cu Ministerul Sănătății, pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. 172.532 de absolvenţi ai clasei a opta sunt înscrişi la prima etapă a Evaluării Naţionale, care începe astăzi, în 4.253 de centre de examen. Peste 75.000 de profesori vor participa la această etapă de examinare, iar peste 900 de elevi susţin Evaluarea Naţională în condiţii speciale. „Pentru acei copii care au temperatura corporală peste 37 cu 3 recomandă cadrelor medicale să repete succesiv de 3 ori acel procedeu de luare a temperaturii şi, în acelaşi timp, să lase un termen de două-cinci minute pentru procesul acesta în care elevul este supus triajului epidemiologic”, a declarat ministrul Monica Anisie. Începând cu 29 iunie, se va organiza a doua etapă de examinare pentru cei care nu vor putea susține probele acum.

 

Evaluarea Națională 2020. Vor fi admiși în centre până la ora 8:30

Deciziile îi nemulțumesc atât pe elevi, cât și pe profesori. Elevii sunt nemulțumiți mai ales de faptul că s-a păstrat ora-limită de intrare în centrele de examinare la 8:30, deși triajul epidemiologic poate dura și două ore, în centrele aglomerate. Mulți sunt deranjați și de neacceptarea celor care au temperatura mai mare de 37,3 grade, mai ales pentru că poate avea orice altă cauză.

„Noi am recomandat altceva, dar, din păcate, Ministerul Sănătății a refuzat. Doamna Anisie acceptase ca acei tineri care au temperatura peste 37,3 să susțină examenul într-o sală separată. Nu știm ce se va întâmpla cu cei care se vor ridica să spună că se sufocă. Acești copii s-ar putea să și clacheze, din cauza emoțiilor, a căldurii, poate nu știu subiectul și este mai stresantă situația. Cred că se exagerează cu aceste măsuri. Am încercat să vorbesc și eu cu ministrul Tătaru, dar nu mi-a răspuns niciodată”, spune Anton Hadăr, liderul federației sindicale din domeniul universitar „Alma Mater”. O altă problemă pe care o ridică, de această dată, medicii, este cea a supraveghetorilor care vor fi în apropierea copiilor la aceste examene.

„Sunt peste 75.000 de cadre didactice implicate în examinare, dar profesorii nu au fost testați. Au fost multe cerințe și din partea sindicatelor din învățământ, pentru testarea profesorilor”, spune medicul Tudor Ciuhodaru.

 

Asociațiile elevilor spun că este inuman să fie nevoiți unii dintre ei să se trezească de la ora 5:00, în condițiile în care examenele se vor da în cea mai stresantă situație.

×
Subiecte în articol: Evaluarea Națională 2020