Exemplu pentru România. Satul copiilor care iubesc şcoala

de Theodora Şutiu | 08 Mai 2019 • 11:35

Într-o ţară unde copiii de la sate se lasă de şcoală înainte de a apuca să ajungă să termine clasa a VIII-a, Elisabeta Păcuraru , o învăţătoare din comuna Eşelniţa, aflată la Clisura Dunării, o învăţătoare reuşeşte transforme fiecare zi a elevilor cărora le predă într-o adevărată aventură. Marţi, la ora „joc şi mişcare”, cei mici mută băncile încă de la primele ore ale dimineţii, aleagă, dansează şi râd mult. Dascălul spune că învăţământul rural are multe probleme, dar acestea se pot minimiza atâta timp cât reuşeşti să improvizezi la fiecare lecţie pe care o predai, pentru a acoperi neajunsurile sistemul românesc.

Elisabeta Păcuraru are 42 de ani şi a ajuns să predea la Eşelniţa, printr-un concurs, în urmă cu 22 de ani. Dascălul preferă metodele interactive de predare, iar copiii, majoritatea proveniţi din familii sărace sau părinţi analfabeţi, le iubesc: „ Adevărul este că eu mă plictisesc de lecțiile statice. Și dacă eu mă plictisesc cu siguranță și elevii mei simt la fel. Chiar îi încurajez să spună asta şi să vină cu propuneri de activități pe tematică studiată. Competiția între echipe este iarăși iubită de copii. Apoi mai este ceva. Copiilor mei le plac tematicile provocatoare, nu le plac discuțiile specifice programei de clasa I. De exemplu, noi discutăm la dezvoltare personală despre includere vs excludere, despre impactul lor asupra încălzirii globale, despre cât de bine își cunosc părinții, despre prețul și valoarea apei, despre migrarea populației din Siria, importantă castrării și sterilizării animalelor.”, a declarat dascălul pentru Jurnalul.

Învăţătoarea care uneşte oamenii

Pe lângă slujba pe care o are la şcoală, Elisabeta Păcuraru este foarte implicată şi în comunitate. Vara reuşeşte să pună în picioare tot felul de proiecte de dezvoltare culturală în sat, de exemplu renovarea centrului cultural sau al adăpostului pentru animale: „Am reușit să coordonez câteva proiecte pentru comunitatea mea și pentru copii și tineri și am avut alături de mine oameni din sat care m-au ajutat și m-au susținut voluntar prin muncă, efort și resurse (și au fost zeci de suflete, nu câțiva), doar pentru că au crezut în mine și în muncă mea. Asta e o mare realizare și o mare recunoaștere. E greu să mobilizezi oamenii vara când toată lumea aleargă să muncească cu ziua, pe bani. Inclusiv tinerii”, mai povesteşte dascălul.

Rezultate uimitoare

Eşelniţa are aproximativ 2500 de locuitori, iar la şcoala unde predă Elisabeta Păcuraru învaţă 167 de copii care iubesc să vină la ore: Abandonul şcolar nu este o problemă specifică școlii noastre. În general copiii care abandonează sunt excepții și fac parte din familii în care neglijență a atins cote maxime și unde noi, dascălii, nu am putut face mare mai nimic. Nu avem o legislație pe care să ne putem baza noi, cei ce lucrăm în școli. În învățământ se pune accent pe prevenție, consiliere, totul e foarte teoretic”, mai spune ea.

Neimplicarea părinţilor

În acelaşi timp, dascălul atrage atenţia asupra unei probleme mai puţin discutate a sistemului de învăţământ românesc: „Una dintre problemele cu care ne confruntăm foarte des la sat este prezența părinților în viață școlii, la întâlnirile destinate lor și în scop de informare și în scop de dezvoltare. De exemplu, orele de consiliere a părintilor sunt mai mult pe hârtie, nu le captează interesul. Ei nu le consideră importante și nu fac nici un efort pentru a fi prezenți. Acest lucru conduce de multe ori la probleme de comunicare și relaționare cu părinții, în special cu părinții elevilor agresivi sau deviere comportamentală”, a încheiat Elisabeta Păcuraru.

„Cred că programa în România trebuie schimbată, să se ofere o paleta largă de activități pentru copii cum ar fi ateliere de desen, de dans, de gătit, activități de comunicare, vizite pe teren și întâlniri cu alți copii, ateliere de dezvoltare durabilă, de limbi străine, toată această gama de activități care formează competențe transversale copiilor, îi responsabilizează civic, le deschide mintea și perspectiva”