x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Guvernul de la București acordă burse pentru copiii români din Ucraina: Susținere pentru studiul limbii materne

Guvernul de la București acordă burse pentru copiii români din Ucraina: Susținere pentru studiul limbii materne

de Redacția Jurnalul    |    20 Noi 2025   •   20:30
Guvernul de la București acordă burse pentru copiii români din Ucraina: Susținere pentru studiul limbii materne

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) va acorda burse de studiu pentru circa 2.800 de elevi etnici români din Ucraina, prin programul „Susținerea educației în limba română în Ucraina”.

Programul este implementat prin parteneriate cu nouă organizații nonguvernamentale selectate din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia, care vor gestiona bursele pentru elevii înscriși în unități de învățământ cu predare în limba română.

Cum vor fi acordate bursele

Bursele sunt destinate susținerii educației în limba română și vor acoperi un total de 90 de instituții, inclusiv licee, gimnazii, școli primare și filiale din mai multe localități, precum Boian, Mahala, Herța, Crasnoilsc, Ropcea, Ostrița, Slatina.

Conform estimărilor asociațiilor partenere, 2.813 elevi vor beneficia de acest sprijin.

Procesul de selecție a partenerilor a fost riguros, fiind acceptate doar dosarele complete și conforme depuse în termen, iar o organizație a fost respinsă întrucât a depus documentele după termenul limită, potrivit dcnews.ro.

Acordarea burselor se va face în baza procedurilor stabilite de DRP iar fiecare elev va primi 2.000 de lei pentru anul școlar 2024-2025. Organizațiile partenere vor fi responsabile pentru identificarea și verificarea elevilor eligibili și gestionarea întregului proces administrativ.

×
Subiecte în articol: burse copii români ucraina limba română