Oferta Guvernului pentru sindicatele din educaţie
„În privința majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea Lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat garanțiile privind confirmarea utilizării ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învățământ la nivelul salariului mediu brut pe economie. Astfel, la nivelul coaliției de guvernare, așa cum a fost deja convenit și ulterior prezentat luni, 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii liderilor coaliției cu reprezentanții sindicatelor din educație, va fi asumat un acord în acest sens, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un Memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României.
În privința solicitărilor privind majorarea veniturilor din Educație, până la intrarea în vigoare a noii grile, în condițiile în care deja prin măsurile luate la nivelul acestui Guvern toate veniturile personalului din Educație au ajuns la maximul din grilă, au fost consolidate asigurările privind resursele necesare pentru alocarea de sume tranzitorii, astfel încât fiecărui angajat dintre cei aproape 270.000 din categoria personalului didactic și didactic auxiliar să îi fie alocat un venit net de 4.000 de lei, în două tranșe, începând cu luna iunie, iar celor 65.000 din categoria personalului nedidactic, un venit net de 1.500 lei, în două tranșe, începând cu luna iunie.
Aceste măsuri asumate la nivelul Guvernului vin în completarea alocărilor bugetare deja implementate de către actualul Executiv privind majorarea la maximul grilelor prevăzute de Legea 153/2017 întregului personal din Educație, alături de investițiile în infrastructura sistemului de învățământ", transmite Guvernul României.
Executivul a adăugat 1.500 de lei în plus față de oferta anterioară
„Oferta e suma de 4.000 de lei care se va acorda în două tranșe pentru personalul didactic și didactic auxiliar, o primă tranșă din 5 iunie și a doua din 5 octombrie. O parte din sumă e forfetară, restul, 1.400 de lei, sunt pentru dezvoltare personală. Sunt bani care provin din fonduri europene.
Pentru personalul nedidactic, o primă de 500 de lei din 5 iunie și încă una de 1.000 de lei din 5 octombrie. La fel, pentru sumele forfetare sursa e bugetul de stat, pentru restul din fonduri europene. Tot pentru personalul nedidactic, intră în vigoare actul normativ prin care ajung la nivelul maxim de salarizare prevăzut de Legea 153.
De asemenea, propunerea venită de la Guvern: încheierea unui acord politic prin care să se stabilească un angajament ferm ca la negocierea viitoarei grile de salarizare să se plece de la salariul debutantului cu studii superioare de lungă durată echivalentul salariului mediu brut pe economie și să se stabilească tot prin acord toate etapele, data la care se aplică și dacă există o posibilă etapizare”, a declarat Marius Nistor la B1TV.
Sindicaliștii care au participat marți la negocieri cu reprezentanții Guvernului și cu Președintele Klaus Iohannis susțin că acestea au eșuat și că acțiunea de protest va continua.