S-au înscris 161.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a în 3.553 de unităţi de învăţământ/centre de examen, conform datelor Ministerului Educaţiei.
Prima probă este la Limba şi literatura română, care se va susține pe 19 iunie, urmată de proba la Matematică, pe 21 iunie. Proba la Limba şi literatura maternă va fi pe 22 iunie. Toate cele trei probe sunt scrise.
Rezultatele iniţiale vor fi afişate pe 28 iunie, până la ora 14.00. Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, pe 28 iunie, între orele 16.00 - 19.00, şi pe 29 iunie, între orele 8.00 - 12.00.
Candidaţii care vor face contestaţii trebuie să completeze, semneze şi depună/transmită şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori.
Rezultatele finale vor fi afişate pe 4 iulie.
Accesul candidaţilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis între orele 8,00 - 8,30. Candidaţii trebuie să prezinte un act de identitate și să dețină instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi creion negru.
Probele încep la ora 9.00, când vor primi subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne.
Timpul de redactare a subiectelor die la fiecare probă scrisă este de 120 de minute, calculate după completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta.
Prelungirea timpului de lucru, cu maximum 2 ore, se avordă candidaților pentru care s-a aprobat această solicitare de Comisia Judeţeană/a Capitalei de organizare a evaluării naţionale, în baza prevederilor procedurii specifice cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, de auz şi tulburări de neurodezvoltare.
Probele sunt monitorizate audio-video.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a materialelor ajutătoare, care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare. SUnt intersize în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, acestea putând fi lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen.
Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea evaluării naţionale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise (19 - 22 iunie, între orele 8.00 şi 16.00).
Lucrările scrise ale absolvenţilor de clasa a VIII-a din judeţul Dâmboviţa vor fi evaluate digitalizat în cadrul programului-pilot lansat în 2022.
Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonim, prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor, în centrele de examen şi pe internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale vor fi distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probe.