x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Deca anunță că aproximativ 13.500 de cadre didactice au renunțat la grevă

Deca anunță că aproximativ 13.500 de cadre didactice au renunțat la grevă

de Redacția Jurnalul    |    08 Iun 2023   •   13:45
Deca anunță că aproximativ 13.500 de cadre didactice au renunțat la grevă
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Educației Ligia Deca a anunțat joi că aproximativ 21.000 de angajați din învățământ au renunțat la grevă, din care 13.500 sunt cadre didactice.

„Față de datele pe care le-am avut înainte de ordonanța de urgență care viza majorările salariale, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 6,34% și per total personal în învățământ cu 7,3%”, a declarat Ligia Deca.

În cifre absolute, ministrul a precizat că și-au reluat activitatea aproximativ 21.000 de angajați din sistemul de învățământ, din care aproximativ 13.500 sunt cadre didactice.

„Așa cum spuneam, trendul este unul descendent vizavi de participarea la grevă”, a arătat ministrul.

Ligia Deca a precizat că cifrele comunicate de Ministerul Educației sunt raportate la numărul total al angajaților și la numărul total al personalului didactic.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ligia deca greva cadre didactice