x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Cu sufletul la gură: Simularea examenului de Bacalaureat începe luni

Cu sufletul la gură: Simularea examenului de Bacalaureat începe luni

de Redacția Jurnalul    |    24 Mar 2023   •   15:15
Cu sufletul la gură: Simularea examenului de Bacalaureat începe luni

Luni încep probele scrise din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat, a anunțat Ministerul Educației.

Luni este programată proba scrisă la Limba și literatura română, marți este proba obligatorie a profilului, miercuri proba la alegere a profilului și specializării, iar joi este programată proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Rezultatele vor fi anunțate în 6 aprilie.

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30, iar probele încep la ora 9.00.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, începând din momentul în care s-a finalizat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: simulare examen Bacalaureat licee