Proiectul de lege pentru reducerea numărului de ore pe care elevii le petrec la școală este contestat de sindicaliști și de reprezentanții societății civile. Nociv nu ar fi proiectul în sine, ci existența zecilor de inițiative legislative care bulversează din ce în ce mai mult educația. Modificarea legislativă a fost inițiată de senatorul Liviu Pop, fost ministru al Educației, fiind girată de Ecaterina Andronescu, actualul ministru al Educației.
Proiectul de modificare legislativă care ar putea reduce cu nouă numărul de ore de curs pentru elevi a fost votat miercuri, în Comisia pentru Învățământ din Senat, dar este contestat de sindicate tocmai pentru că se așteaptă o nouă lege coerentă, nu încă o modificare legislativă la actuala lege.
“Legea 1 a fost modificată de zeci de ori, mai există zeci de inițiative legislative în Parlament, ceea ce este o bătaie de joc. Nu discut despre asemenea inițiative care nu au la bază ceva concret. Avem nevoie de o discuție așezată și de o reformă curiculară reală”, a explicat, pentru Jurnalul, Marius Nistor, președintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret".
Liviu Pop, campionul proiectelor
O nouă lege a Educației ar fi trebuit să existe încă de la finalul anului trecut. Inițial, s-a amânat pentru finalul acestui an dar încă suntem departe de a avea un proiect coerent. Pe lângă zecile de inițiative legislative de modificare a actualei legi și alte zeci de modificări care deja au fost făcute, aceste proiecte care se adaugă la actuala lege a Educației par a face imposibilă o nouă lege coerentă. Chiar și diminuarea numărului de ore poate fi benefică, dacă se ia în calcul doar programul mai lejer al elevului, dar poate crea mari probleme în sistem. Liviu Pop susține că modificarea este în beneficiul elevilor, care sunt prea încărcați cu un număr prea mare de ore. La fel consideră și actualul ministru, Ecaterina Andronescu, fiind printre semnatarii proiectului.
Liviu Pop a mai inițiat și alte proiecte de modificare a Legii Educației, printre care și unul pentru eliminarea calificativelor în învăţământul primar. O altă propunere este cea pentru manualul unic, pe care senatorii din comisia de învăţământ se pregătesc să o discute. Proiectul, depus miercuri, la Senat, este aproape identic cu cel respins marţi de parlamentarii din comisia de învăţământ de la Camera Deputaţilor, în urma observaţiilor de neconstituţionalitate făcute de către Curtea Constituţională. Ecaterina Andronescu nu a semnat acest proiect al manualului unic.
Avem nevoie de o nouă lege a Educației coerentă. Pe 5 decembrie vor fi prezentate rezultatele finale ale proiectului România Educată, care vine cu o viziune și o strategie.
Citește pe Antena3.roCe locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna Marius Nistor, președintele Federaţiei "Spiru Haret".