x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Majoritatea tinerilor români au fost afectați emoțional în perioada stării de urgență

Majoritatea tinerilor români au fost afectați emoțional în perioada stării de urgență

30 Iul 2020   •   11:29
Majoritatea tinerilor români au fost afectați emoțional în perioada stării de urgență

Mai mult de 60% dintre tinerii români s-au plictisit acasă în perioada stării de urgenţă, iar 56% dintre aceștia şi-au pierdut încrederea şi motivaţia în forţele proprii, arată studiul Insights PulseZ.

Oprirea bruscă a activităţilor cotidiene a condus la dezechilibre emoţionale pentru o parte dintre aceștia. 

Studiul a identificat 19 probleme cu care s-au confruntat tinerii în perioada izolării în case.

Peste 50% au simţit lipsa socializării fizice, iar circa 35% au cu stări emoţionale fluctuante şi s-au simţit obosiţi.

"Cu toate că tehnologia face parte din viaţa noastră, iar tinerii sunt obişnuiţi să petreacă destul de mult timp în mediul online, răspunsurile pe care ei le-au avut la întrebările noastre arată că lipsa interacţiunii faţă în faţă îi determină să îşi piardă motivaţia şi încrederea.

Mulţi tineri au recunoscut că s-au adaptat destul de greu, au avut probleme cu somnul, au simţit lipsa exerciţiilor fizice şi unii dintre ei nu au fost prea încântaţi de calitatea cursurilor online la care au fost nevoiţi să participe", a declarat Alin Claudiu Apostu, coordonator Insights.

44% dintre tinerii din România au petrecut peste opt ore pe zi în online, în timp ce doar 10% au petrecut mai puţin de trei ore. 33% dintre ei au învăţat pentru şcoală şi tot atâţia au optat să urmărească diverse filme sau seriale online. Peste 40%  au participat la cursuri online. 

25% dintre tinerii ântre 16 și 24 de ani au ales să îşi petreacă timpul pe platformele de social media sau să consume conţinut de pe canalele de streaming online. 60% au preferat Instagram, 50% au ales YouTube, 25% au folosit TikTok.

Studiul Insights PulseZ a fost făcut de echipa Vreau să fiu Antreprenor şi Insights, din cadrul Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor D&D Research, Oxygen Communications, Loopaa Marcom, Brandocracy şi Wisemetry.

Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 1.115 tineri, cu vârste între 16 şi 24 de ani, şi este reprezentativ la nivel naţional din punct de vedere al genului, regiunii şi mediului urban-rural. 

 

×