x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie MEN: 80% dintre unităţile de învăţământ au autorizaţie sanitară, 20% sunt în curs de autorizare sau nu au

MEN: 80% dintre unităţile de învăţământ au autorizaţie sanitară, 20% sunt în curs de autorizare sau nu au

07 Sep 2018   •   13:36
MEN: 80% dintre unităţile de învăţământ au autorizaţie sanitară, 20% sunt în curs de autorizare sau nu au

80% dintre unităţile de învăţământ din ţară deţin autorizaţie sanitară de funcţionare, iar 20% sunt în curs de autorizare sau nu au autorizaţie, a declarat  secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale Ionel Florian Lixandru. 

"La acest moment, la nivel naţional 80% dintre unităţile de învăţământ deţin autorizaţie sanitară de funcţionare, iar 20% sunt în curs de autorizare sau nu au autorizaţie. Dintre acestea, o parte dintre ele sunt cuprinse în programele PNDL prin care vor fi remediate toate problemele, astfel încât să poată intra în procesul de autorizare", a afirmat secretarul de stat. 

Potrivit acestuia, 30% dintre corpurile de clădire ale unităţilor de învăţământ nu deţin autorizaţie ISU. 

"În ceea ce priveşte autorizaţiile la incendiu, 55% dintre corpurile de clădire în care îşi desfăşoară activitatea învăţământul preuniversitar nu necesită o astfel de autorizare. Din restul de 45%, doar 30% nu deţin autorizaţie ISU. Ministerul Educaţiei Naţionale în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, MDRAP vor demara demersuri şi vor identifica soluţii pentru a urgenta procesul de autorizare la incendiu al acestor unităţi de învăţământ", a spus Lixandru. AGERPRES

×