x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie MEN: Liviu Pop nu vrea în școli manuale auxiliare neavizate de Ministerul Educației

MEN: Liviu Pop nu vrea în școli manuale auxiliare neavizate de Ministerul Educației

03 Aug 2017   •   16:25
MEN: Liviu Pop nu vrea în școli manuale auxiliare neavizate de Ministerul Educației

În unităţile şcolare nu trebuie să mai intre niciun manual auxiliar neavizat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi fără acordul şi gestionarea asociaţiilor de părinţi, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Liviu Pop.

"Greutatea ghiozdanului nu este dată de manualul şcolar. Manualul şcolar are, în medie, 200 de grame. Un copil care are cinci ore într-o zi are maximum un kg din cele cinci manuale şcolare în ghiozdan, iar greutatea este dată de caietele şi auxiliarele şi toate celelalte care nu sunt avizate de Ministerul Educaţiei Naţionale", a afirmat Liviu Pop.

El a spus că a făcut public în luna ianuarie care sunt manualele auxiliare acreditate de minister şi a afirmat că anul acesta în unităţile şcolare nu trebuie să mai intre niciun alt manual neavizat.

"Anul acesta, pentru prima dată am făcut public în luna ianuarie auxiliarele acreditate de Ministerul Educaţiei Naţionale, ca să ştie fiecare părinte, profesor şi fiecare elev care este auxiliarul acreditat de către Ministerul Educaţiei şi care poate fi folosit la nivelul fiecărei unităţi şcolare, legal. (...) Am discutat cu cei de la asociaţiile de părinţi şi au acceptat lucrul acesta ca în unităţile şcolare să nu mai intre niciun alt manual fără acordul şi gestionarea asociaţiilor de părinţi şi îi rog pe toţi părinţii să se implice în acest demers, alături de profesor. Ca să nu mai avem în clasă, la elevi, fel de fel de caiete, fel de fel de culegeri neacreditate de MEN, nu de ministru, de comisiile de specialitate", a adăugat Liviu Pop.

El a mai spus că toate manualele sunt în format electronic şi elevii nu sunt obligaţi să aducă manualele la şcoală.

"Nu scrie în lege că elevul este obligat să vină cu manualul la şcoală. Am avut o discuţie cu Federaţia naţională de părinţi pe subiectul acesta", a mai spus Liviu Pop, adăugând că ministerul trebuie sa îi asigure elevului accesul gratuit la manual pentru fiecare disciplină.

"În art 69 al 4 din Legea educaţiei naţionale sunt reglementate drepturile elevilor. Beneficiarul principal a actului educaţiei este elevul. Orice drept al elevului nu vrem să-l încălcăm şi nu o să-l încălcăm. Dacă în lege spune că elevul beneficiază gratuit de manual în învăţământul de stat, privat şi în limba minorităţilor, este de datoria Ministerului să facem acest lucru. Este un drept al elevului. Însă, nu întotdeauna elevul este obligat să vină cu manualul la oră. Şi eu am predat matematica şi nu întotdeauna le ceream elevilor să vină cu manualul.(...) Fiecare profesor ştie când are sau nu nevoie de manual la o anumită oră", a subliniat ministrul Liviu Pop.

La rândul său, Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar (FNAP-IP), a spus, după întâlnirea cu ministrul Educaţiei, că în şcoli 90% dintre auxiliare nu sunt autorizate şi trebuie găsită o soluţie legală pentru interzicerea acestora.

"Încercăm să reglementăm aceste auxiliare în şcoală astfel încât să nu intre un auxiliar neautorizat de Ministerul Educaţiei în şcoală. Aici şi noi, reprezentanţi ai părinţilor, asociaţiile de părinţi la nivelul unităţilor şcolare, trebuie să ne implicăm. Adică ne dorim, având în vedere că aceste auxiliare nu pot fi interzise, există cadrul legal, am hotărât să găsim o soluţie să nu intre decât manualul autorizat de MEN, cu acordul asociaţiilor de părinţi. Există o listă pe site-ul MEN, problema este că în şcoli 90% dintre auxiliare nu sunt autorizate şi atunci trebuie să găsim cadrul legal astfel încât să se interzică cu desăvârşire aceste auxiliare care nu sunt autorizate", a explicat Cristache. AGERPRES/

×
Subiecte în articol: manuale auxiliare neautorizate