Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007, drept o „manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic şi cultural, organizată anual pe data de 5 iunie”.
Ziua Învățătorului se sărbătorește în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc.
De asemenea, cu ocazia acestei zile, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi alte instituţii ale statului vor acorda premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor.
Ziua Învățătorului reprezintă ziua de naștere a „fondatorului învățământului în limba română în Țara Românească”, Gheorghe Lazăr.
Astfel, în săptămâna 1-7 iunie 2026, elevii vor merge doar trei zile la școală întrucât luni, 1 iunie, este Ziua Copilului.

