Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, la întâlnire au participat reprezentanții Federației Sindicatelor „Spiru Haret” și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
„În contextul grevei de avertisment de astăzi, 17.05.2023, Ministerul Educației și federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar fac următoarele precizări: Creșterile salariale și alte drepturi de natură salarială solicitate de federațiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă. Prin urmare, acestea nu pot fi negociate cu Ministerul Educației. În ceea ce privește salarizarea cadrelor didactice, Ministerul Educației a înaintat către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin adresa nr. 8.551/16.02.2023, o serie de propuneri privind noile grile de salarizare pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic. Adresa este semnată și asumată de reprezentanții tuturor federațiilor sindicale în domeniul învățământului, inclusiv învățământul superior. Ministerul Educației susține principiul stabilirii salariului de bază al profesorului debutant la nivelul salariului mediu brut pe economie, urmând ca întreaga grilă să fie construită pornind de la acest principiu”, se arată în comunicat.
În ceea ce privește negocierile privind contractul colectiv de muncă, Ministerul Educației susține că joi va vaea loc prima întâlnire a comisiei de negociere.
„Avem încredere că, prin toate opțiunile disponibile în ceea ce privește dialogul social, vom găsi cele mai responsabile soluții, atât pentru personalul din învățământ, cât și pentru elevii și părinții din România”, se arată în comunicatul semnat de ministrul Educației și liderii celor două federații sindicale.
(sursa: Mediafax)