x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie O nouă materie obligatorie ar putea fi introdusă în şcoli: Noţiuni de prim ajutor pentru elevi

O nouă materie obligatorie ar putea fi introdusă în şcoli: Noţiuni de prim ajutor pentru elevi

10 Mar 2016   •   09:03
O nouă materie obligatorie ar putea fi introdusă în şcoli: Noţiuni de prim ajutor pentru elevi

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, ieri, o modificare a Legii Educaţiei Naţionale prin care se introduce disciplina “Noţiuni de prim ajutor”, ca materie obligatorie de studiu în sistemul preuniversitar şi universitar. Guvernul nu vede măsura cu ochi buni.

Ideea proiectului îi aparţine deputatului UNPR, Tudor Ciuhodaru, care vrea introducerea disciplinei pentru toţi elevii mai mari de 6 ani. “La toate nivelurile sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi universitar se include disciplina Noţiuni de prim ajutor, ca disciplină obligatorie de studiu”, spune textul proiectului, care adaugă că “Educaţia fizică şi sportul, precum şi orele de Noţiuni de prim ajutor în învăţământul preuniversitar sunt cuprinse în trunchiul comun al planurilor de învăţământ”. Guvernul a anunţat într-un punct de vedere trimis Parlamentului că nu este de acord cu această modificare legislativă, reamintind că există deja o disciplină opţională care include aceste noţiuni. “Precizăm că, în prezent, există în curricula şcolară, ca disciplină opţională «Disciplina de promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate», care include şi noţiuni de prim ajutor”, se arată în punctul de vedere al Executivului. Până a ajunge în promulgare, proiectul trebuie să treacă de Senat. Secretarul Niculae Mirocovici, a declarat că Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis ca niciun proiect de lege să nu mai fie adoptat tacit, urmând ca și inițiativele legislative pentru care comisiile de specialitate nu au formulat un raport să poată fi discutate în plen.

×