x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Pinocchio, pus să scadă abandonul şcolar

Pinocchio, pus să scadă abandonul şcolar

de Theodora Şutiu    |    21 Ian 2019   •   11:51
Pinocchio, pus să  scadă abandonul şcolar

Peste 1.500 de elevi din cinci judeţe, cu vârste cuprinse între şase şi 12 ani, învaţă importanța educaţiei, cu ajutorul teatrului cu păpuşi. Proiectul, denumit „Pinocchio merge la școală ” şi pus în scenă de Centrul Român pentru Educaţie Artistică şi Socială, are ca scop combaterea abandonului şcolar cu ajutorul artei şi se adresează copiilor şi dascălilor din zone defavorizate cultural din Capitală și județele din jur și din zona de est a județului Timiș.

Copiii din 15 unităţi de învăţământ învaţă importanța alegerii de a merge la școală, urmărind povestea lui Pinocchio și schimbând cursul acesteia prin deciziile lor, iar cadrele didactice vor descoperi metode alternative de educație, cu ajutorul artei.

Mai întâi, elevii vor urmări o reprezentație a spectacolului cu o durată de 45 de minute, care respectă povestea originală scrisă de Carlo Collodi. La final, micii spectatori vor participa la ateliere, în care vor fi antrenați într-o discuție liberă despre alternativele eroului, alegerile pe care acesta le face și urmările lor. Actorii vor relua spectacolul din punctul în care Pinocchio abandonează drumul spre școală, dar, de această dată, acțiunea se va desfășura conform ideilor venite de la copii, pentru ca aceștia să aibă o reprezentare foarte clară a consecințelor ce apar odată cu deciziile luate, în cazul de față, de a merge sau nu la școală.

 

În paralel, sunt organizate două sesiuni de atelier de educație dedicate profesorilor, cu scopul îmbunătățirii performanței pedagogice prin inițierea în metode educaționale folosind exerciții din teatru.

 

Perioada de desfășurare a activităților proiectului „Pinocchio merge la școală” este 16 ianuarie – 25 februarie 2019.

×