Poliţia greacă ancheta vineri în legătură cu 28 de plicuri calificate ca "suspecte" şi trimise majorităţii universităţilor din întreaga ţară, în unele dintre ele fiind descoperite pliante "cu conţinut islamic”.
"Victory is for Islam but not through Muslims" (Victoria este pentru islam dar nu prin intermediul musulmanilor), era scris în limba engleză, cu majuscule, pe aceste pliante descoperite în unele dintre plicuri, potrivit imaginilor difuzate de televiziunile elene.
În total, 28 de plicuri au fost trimise de miercuri seară şi până vineri după-amiaza, potrivit aceleiaşi surse.
Un plic de acest fel a fost trimis taberei supraaglomerate de înregistrare şi primire a migranţilor şi refugiaţilor Moria de pe Insula Lesbos din Marea Egee, puternic criticată de organizaţiile internaţionale şi ONG-uri de mai multe luni pentru condiţiile insalubre.
Trimiterea acestor plicuri coincide cu vizita de 24 de ore a Angelei Merkel în Grecia, prima a cancelarului german din ultimii cinci ani.
Majoritatea acestor plicuri proveneau din India, dar au fost şi unele expediate din Oman şi Doha în Qatar, potrivit aceleiaşi surse.
AGERPRES