Școala a fost inclusă în programul fundației „Adoptă o școala” în cadrul căruia elevii au fost recompensați pentru eforturile și realizările lor din acest an școlar. Elevii din clasele primare au primit materiale didactice. Au fost oferite caiete de vacanță și caiete de lectură, pentru menținerea ritmului de învățare pe durata vacanței de vară. Elevii de gimnaziu care au obținut Premiul I au primit coronițe și toți elevii au primit cărți menite să le îmbogățească bagajul de cunoștințe și să le inspire pasiunea pentru lectură.
Pentru a sublinia caracterul festiv al momentului, careul școlii a fost decorat cu baloane colorate, iar elevii au avut parte și de o surpriză dulce.
Nu au fost uitați nici profesorii școlii care au primit trofee, în semn de apreciere pentru munca și dăruirea lor, iar un reprezentant al părinților a primit un trofeu drept mulțumire pentru dedicare și susținere. De asemenea a fost înmânată o plachetă de onoare conducerii Școlii Gimnaziale Lipia. „Această Festivitate de Premiere este o dovadă a angajamentului nostru de a sprijini educația și de a recunoaște munca elevilor și a cadrelor didactice”, a declarat Diana Avram, Manager de Proiect Fundația Dana Voiculescu pentru Solidaritate
Profesorii școlii au fost la fel de încântați ca elevii lor de această inițiativă „Mulțumim din suflet pentru toate activitățile minunate desfășurate alături de copiii școlii noastre. Suntem recunoscători pentru fiecare zâmbet de pe chipul elevilor noștri.”, a spus Daniela Deaconescu, profesor diriginte clasa a VI-a.