x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Prima zi de școală, cu manuale pe bănci și speranțe de mai bine

Prima zi de școală, cu manuale pe bănci și speranțe de mai bine

10 Sep 2018   •   11:05
Prima zi de școală, cu manuale pe bănci și speranțe de mai bine
Sursa foto: DIANA OROS

După foarte mulți ani, școala începe cu manualele pe băncile elevilor, așa cum era odinioară. Este adevărat că nu lipsește scandalul aferent acestei performanțe deosebite, pe care sistemul de Educație deja nu o mai spera, însă cei care acuză astăzi inițiativa Ministerului, de a tipări cărțile elevilor la editura astatului, uită de greșelile din manualele tipărite până acum. Chiar și așa, problemele din sistem sunt multe și grave. Există, însă, și școli care demonstrează că învățământul românesc este în continuare de top, iar rezultatele elevilor și, nu în ultimul rând, ale profesorilor din România, sunt excepționale. Școlile și liceele din țara noastră sunt în continuare performante, în ciuda tuturor problemelor din sistem, iar profesorii care creează premianții și viitorii profesioniști încă se mai pot mândri că lucrează într-un sistem de educație lăudat de colegii lor din alte țări ale lumii. Nu în ultimul rând, proiectele pe care le derulează școlile și liceele cele mai bune din țară pun România pe harta educației de cea mai bună calitate.

×