Proiectul îşi propune să contribuie la conştientizarea şi combaterea fenomenului de bullying în liceele din Bucureşti, prin intermediul unei stagiuni de teatru forum, urmate de proiecţiile video a două filme scurte realizate prin aceeaşi metodă, toate având ca subiect bullying-ul din şcoli, informează Asociaţia Acting Works, într-un comunicat.
Spectacolele şi filmele scurte, bazate pe poveştile de bullying ale elevilor din distribuţie, au fost produse în acest an, în urma unor ateliere coordonate de actorii Mădălina Brânduşe şi Andrei Şerban, la care au participat elevi de la Liceul Tehnologic "Pamfil Şeicaru" din Ciorogârla, judeţul Ilfov şi de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti, acestea fiind montate şi în format video, pentru a putea ajunge la un public cât mai numeros.
Stagiunea va cuprinde şase reprezentaţii cu cele două spectacole, şase proiecţii de film, şase discuţii cu liceenii şi două ateliere cu profesorii tuturor liceelor partenere.
Calendarul spectacolelor este următorul:
* 26 septembrie - Liceul Teoretic Alexandru Vlahuţă;
* 27 Septembrie - Liceul Teoretic Jean Monnet;
* 31 Octombrie - Colegiul Naţional Elena Cuza;
* 1 Noiembrie - Colegiul Tehic Dinicu Golescu;
* 2 Noiembrie - Colegiul Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii Gheorghe Airinei;
* 3 Noiembrie - Colegiul Tehnnic Mecanic Griviţa.
Toate spectacolele se vor desfăşura începând cu ora 16,00, mai puţin cel de la Colegiul Tehnic Mecanic Griviţa, care va avea loc începând cu ora 13,30. Acestea vor fi urmate de o proiecţie a unui video antibullying şi discuţie cu publicul.
Proiectul "Liceenii Anti-bullying" este co-finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB în cadrul Programului Bucureşti afectiv 2022.