x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie România, membră a Consiliului Federaţiei Mondiale pentru Neuroreabilitare

România, membră a Consiliului Federaţiei Mondiale pentru Neuroreabilitare

02 Mar 2018   •   09:57
România, membră a Consiliului Federaţiei Mondiale pentru Neuroreabilitare

La scurt timp de la numirea în funcţia de preşedinte al celei mai reprezentative organizaţii europeane dedicată neuroreabilitării, The European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNRS), prof.dr. Dafin Mureşanu a fost ales, prin votul celor mai renumiţi profesori ai lumii, membru al Consiliului de Conducere al Federaţiei Mondiale pentru Neuroreabilitare, World Federation for NeuroRehabilitation(WFNR).

Evenimentul , care duce România în elita neurologiei şi neurorecuperării mondiale, a avut loc în prima parte parte a lunii februarie, în cadrul celei de-a-X-a ediţii a Congresului Mondial de Neuroreabilitare al WFNR care s-a desfăşurat la Mumbai, India.

Consider că această alegere făcută de către personalităţile mondiale din cadrul WFNR este în primul rând o recunoaştere a valorii şcolii medicale româneşti şi a performanţelor atinse de către aceasta pe plan mondial.Din poziţia actuală, de preşedinte al EFNRS îmi revine o sarcină dublă care, de altfel, mă obligă şi în acelaşi timp mă onorează. Pe de o parte voi încerca să consolidez performanţele cercetării româneşti din vastul domeniu al neurorecuperării, iar pe de altă parte să susţin integrarea Europei, în special a Europei de Est în platforma Federaţiei Mondiale pentru Neuroreabilitare” a declarat prof.dr. Dafin Mureşanu.

În acest sens, alături de colegii europeni, vom pune un accent important pe crearea grupurilor de cercetare comune, crearea şi aducerea de noi societăţi naţionale în WFNR şi totodată, realizarea unui amplu program educaţional în neurorecuperare, având în vedere că scopul definitoriu al oricărei discipline medicale este îmbunătăţirea substanţială a calităţii vieţii pacientului“ a adăugat prof.dr. Dafin Mureşanu.

 

Prof.dr. Dafin Mureşanu este în prezent directorul Departamentului de Neuroştiinţe din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, Co-Președinte al Panel-ului Științific de Neurorecuperare al Academiei Europene de Neurologie, preşedinte al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, iar până în luna mai a anului trecut a ocupat funcţia de preşedinte al Societăţii de Neurologie din România.

×
Subiecte în articol: Prof dr Dafin Mureşanu