x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie România va acorda anual 2.550 de burse pentru cetățenii din Republica Moldova

România va acorda anual 2.550 de burse pentru cetățenii din Republica Moldova

12 Feb 2022   •   20:30
România va acorda anual 2.550 de burse pentru cetățenii din Republica Moldova

Ministerul Educației din România va acorda anual cetățenilor Republicii Moldova 2.550 de burse pentru învățământul preuniversitar și universitar, inclusiv rezidențiat, potrivit protocolului semnat vineri de miniștrii Educației din cele două țări.

Protocolul de colaborare între Ministerul Educației din România și Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova a fost semnat vineri pentru perioada 2022 - 2026.

Documentul prevede continuarea programului de burse de studii pentru toate nivelurile și ciclurile de învățământ.

„Anual, Ministerul Educației din România va acorda cetățenilor Republicii Moldova 2.550 de burse pentru învățământul preuniversitar și universitar, inclusiv rezidențiat, precum și 1.200 de luni-mobilități studențești/practică și pentru stagii de formare cadre didactice și personal de conducere din învățământul preuniversitar și universitar. Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova va acorda, anual 200 de burse pentru studii universitare și 100 de luni-bursă pentru mobilități academice și stagii de practică/stagii de documentare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

De asemenea, protocolul prevede asigurarea cadrului pentru participarea elevilor din Republica Moldova la olimpiadele și concursurile organizate în România, dar și încurajarea dezvoltării de parteneriate între unitățile de învățământ preuniversitar, inspectorate școlare și case ale corpului didactic din cele două țări.

Totodată, ministrul Sorin Cîmpeanu a reconfirmat disponibilitatea de cooperare cu Republica Moldova în domenii ce țin de formarea profesorilor în contextul unei digitalizări accelerate a proceselor educative, precum și în orice proiecte dezvoltate prin Programul România Educată.

„Cooperarea va fi susținută prin utilizarea mecanismelor prevăzute în Acordul privind implementarea programului de asistență tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro, semnat, de asemenea, în data de 11 februarie 2022, între guvernele României și Moldovei”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, cei doi miniștri și-au arătat susținerea pentru organizarea unei întâlniri comune a rectorilor universităților din România și Republica Moldova.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: burse republica moldova