După ce Guvernul a prezentat creșterile salariale ale angajaților din învățământ, sindicaliștii au început să facă haz de necaz, lansând o serie de glume pe seama discrepanței dintre ceea ce li s-a promis și ce s-a realizat. „Guvernul publică brutul, nu netul, ca să nu-i facă de râs pe profesori” - este unul dintre noile bancuri.
Ordonanța de urgență care a fost aprobată de Guvern joia trecută, privind unele măsuri cu salarizarea personalului din învăţământ şi din alte sectoare bugetare, ar fi trebuit să ducă la creșterea salariului net al unui debutant din sistemul de învățământ la suma stabilită în vara anului trecut, în urma negocierilor cu sindicatele, adică valoarea salariului mediu pe economie, însă Executivul spune acum că trebuie să mai aștepte până la repoziționarea în grila de salarizare.
Un profesor debutant, cu până la un an vechime, va avea un salariu brut de 6.080 lei (3.557 de lei net) în ianuarie 2024 și 6.446 lei (3.770 de lei net) din iunie 2024, conform ordonanței de urgență pentru mărirea salariilor profesorilor, adoptată de Guvern în ultima săptămână a anului trecut, pe 28 decembrie 2023.
Nu s-au respectat promisiunile din vară
În momentul suspendării grevei generale din învățământ, negocierile erau pentru majorarea salariilor profesorilor și ale personalului nedidactic cu peste 40% și creșterile se calculau pe valoarea netă. Acum s-a ajuns la o creștere de numai 20% pentru profesori și mai puțin pentru personalul nedidactic, dar calculele sunt făcute pe salariul brut.
Creșterea aprobată săptămâna trecută, prin OUG, este de 20% pe salariul brut pentru cadrele didactice din sistemul preuniversitar, dar este de numai 15,55% pentru personalul nedidactic auxiliar și de numai 15% pentru personalul administrativ.
Astfel, calculele arată o creştere salarială brută medie totală în 2024 de aproape 20%, din care va fi o creştere brută medie de aproape 13% în ianuarie. Salariile directorilor cresc cu peste 36%, iar în mediul universitar, creşterile sunt între 15% şi 21% - cea mai mare creştere fiind pentru lectori, dar tot la salariul brut.
Se pregătește formarea altor sindicate
Atât profesorii, cât și personalul nedidactic din școli, licee și universități se reorganizează pentru noi proteste. Cei mai mulți se declară dezamăgiți de actualii lideri ai confederațiilor sindicale și au început să se reorganizeze. Mișcarea pornise, de fapt, de la finalul grevei de anul trecut.
„Ei publică salariul brut, care arată bine, dar nu e așa cum pare și nici ceea ce a promis Guvernul. Este mult sub ceea ce s-a negociat, în urma protestului. S-a amânat și stabilirea poziției în grila de salarizare. Noi credem că sunt mână în mână cu șefii confederațiilor noastre sindicale. E o creștere, dar nu cât s-a promis. Mulți discută de reluarea grevei, deși sunt dezamăgiți de modul în care s-a încheiat, anul trecut. Sindicatul nostru a fost pentru continuarea grevei, în vara anului trecut. Au fost și alte sindicate. Pe grupuri, lumea e foarte supărată pe liderii sindicali”, a declarat, pentru Jurnalul, un membru de sindicat.
Venituri foarte mici pentru personalul auxiliar
Cei mai afectați sunt angajații care fac parte din personalul nedidactic. Ei sunt plătiți în continuare foarte prost și creșterea salarială este foarte mică. „Din ianuarie, salariul profesorului debutant ar fi trebuit să fie 4.700 de lei net, iar grila să crească de la acest salariu. Nu s-a respectat acest lucru. Noi suntem supărați și pentru că se discută atât de mult despre salariile profesorilor, în timp ce la Sănătate nu s-a dezbătut atât nivelul de salarizare, s-a negociat și s-au găsit imediat soluții, dar la noi au ajuns toți românii să-și dea cu părerea despre nivelul de salarizare al cadrelor didactice. Mai mult ca sigur se va ajunge la o situație similară cu cea de anul trecut”, mai spune un sindicalist.
Dacă reorganizarea sindicatelor va începe de luna aceasta, pentru a nu mai ajunge la negocierile cu executivul actualii lideri ai confederațiilor, s-ar putea declanșa din nou greva generală în vara acestui an, dacă profesorii și personalul auxiliar vor fi în continuare nemulțumiți de calculele salariale făcute altfel decât li s-a promis.
Liderii nu s-au opus deciziilor Guvernului
Sindicaliștii au primit din partea ambelor confederații din învățământul preuniversitar o simplă înștiințare, în ziua în care Guvernul a aprobat OUG-ul pentru creșterea salariilor, prin care li s-a explicat, referitor la salarizarea angajaților din învățământ pentru anul 2024, că grilele de salarizare au fost întocmite ținând cont de faptul că bugetul destinat cheltuielilor de personal aferente salariaților din învățământ a fost suplimentat cu aproximativ 6 miliarde de lei pentru anul 2024 și că salariile se vor majora în 2 etape, prima fiind de la data de 01.01.2024, iar a doua de la 01.06.2024. Liderii de sindicat le-au oferit membrilor aceleași explicații care se regăsesc și în textul OUG-ului, fiind cele date și de Guvern: procentele medii de majorare a salariilor în luna iunie 2024, comparativ cu cele din decembrie 2023, sunt: „20% pentru personalul didactic de predare; 15,55% pentru personalul didactic auxiliar; 15% pentru personalul administrativ; salariile personalului didactic de predare și ale personalului didactic auxiliar din anexa la Ordonanța menționată anterior sunt la gradația 0; iar în cazul personalului administrativ/nedidactic din sistemul național de învățământ, majorarea se va acorda sub forma unei sume fixe brute, care se adaugă la salariul de bază la gradația 0, după cum urmează: 250 lei în luna ianuarie 2024, față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023; 450 lei în luna iunie 2024, față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023”.