„În ceea ce privește majorările salariale pentru salariații din învățământ, pentru cadrele didactice din învâșămâmtul preuniversitar creșterile sunt între 19,4% și 20,5%, creșterea salarială brută medie totală în anul 2024 fiind de aproape 20%, din care vom avea o creștere brută medie de aproximativ 13% în ianuarie”, a spus Ligia Deca, la finalul ședinței de Guvern de joi.
Ea a precizat că pentru debutanții cu studii superioare de lungă durată, creșterea brută medie totală în anul 2024 este de 19,4%, din care 12,6% în ianuarie.
„Așa cum am promis, am făcut tot posibilul pentru a repara inechitățile salariale în ceea ce privește funcțiile didactice de conducere din sistemul de învățământ preuniversitar. Pentru aceste funcții s-a aplicat principiul conform căruia salariile de bază ale acestor funcții să fie peste nivelul salariilor de bază ale cadrelor didactfice calculate cu dirigenție în vederea eliminării inechităților existente acum. Astfel, pentru directori și directori adjuncți, față de salariul brut din decembrie 2023, creșterea brută medie totală în 2024 va fi de peste 36%, din care creșterea brută medie în luna ianuarie va fi de 30%”, a mai spus ministrul Educației.
Conform acesteia, un profesor cu studii superioare de lungă durată, gradul didactic I și peste 25 de ani vechime, cu sprorul de suprasolicitare neuropsihică și dirigenție, va avea un venit mediu brut în luna iunie de 11.845 lei, în timp ce un director va ajunge la un salariu brut de 12.533 de lei, care include sporul de suprasolicitare neuropsihică.
„Pentru învâțământul superior, creșterile sunt între 15 și 21%. Creșterea salarială brută medie totală pentru personalul didactic de predare din învățământul superior în anul 20224 este de aproximativ 20%, din care creșterea medie din luna ianuarie este de aproximativ 13%. Cea mai mare creștere se întregistrează pentru lectori sau șefi lcurări, peste 21%, urmați de asisistenți universitari, peste 20%”, a adăugat Deca.
Ea a anunțat că pentru personalul didactic auxiliar creșterea salarială brută medie totală în anul 2024 este de 15, 5%, din care în ianuarie de aproximativ 10%. Pentru personalul administrativ sau nedidactic, creșterea salarială brută medie totală va fi de 15%, din care 9% se va acorda începând din ianuarie.
(sursa: Mediafax)