x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Scandalul preotului care se masturba în fața elevilor se extinde. Vizată de anchetă este și diriginta

Scandalul preotului care se masturba în fața elevilor se extinde. Vizată de anchetă este și diriginta

19 Ian 2018   •   14:36
Scandalul preotului care se masturba în fața elevilor se extinde. Vizată de anchetă este și diriginta

Liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Sibiu, Teodor Dumitru Fîrţonea, cere verificarea şi, în caz că se dovedeşte vinovată, sancţionarea dirigintei de la liceul din Copşa Mică care ar fi ştiut de incidentul cu profesorul de religie şi nu a anunţat mai departe. 

"Tot azi, eu am cerut (...) să verifice dacă există muşamalizarea evenimentului de către diriginte, că aşa am înţeles, că a fost anunţată. Şi să o întrebe şi pe doamna de ce nu a anunţat. Şi să sancţioneze şi pe persoana care nu a raportat evenimentul. (...) Să fie cel puţin tăiere din salariu. Sunt evenimente de gravitate maximă, sunt infracţiuni, că sunt şi minori copiii ăia", a spus, pentru AGERPRES, Fîrţonea. 

Liderul sindical din învăţământul sibian se aşteaptă ca elevii să ceară, de acum, să poată merge cu telefoanele mobile la ore, după acest incident. 

"Pe bună dreptate, mă aştept ca Asociaţia Elevilor să revină la supărarea pe care au avut-o, că telefoanele la ore trebuie predate şi închise. Uite că e un caz în care e bine că a fost telefonul", a explicat Fîrţonea. 

Contactat de corespondentul AGERPRES, Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, Claudia Mery Simtion, a declarat că "o comisie a Inspectoratului este încă la Copşa Mică, unde sunt verificate toate persoanele implicate", fiind întrebată inclusiv diriginta elevilor dacă ştia sau nu de incident. De asemenea, se verifică şi cum au reuşit elevii să filmeze cu mobilul acest profesor preot, în timpul orei, la liceul din Copşa Mică, fiind interzis accesul cu telefonul mobil la cursuri, a menţionat sursa citată. 

Adrian Circa, preotul profesor de religie, a demisionat şi nu va mai preda la copiilor, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean. Dacă va fi găsit vinovat şi de Mitropolia Ardealului, atunci acest preot nu va mai oficia slujbe. 

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, a declarat pentru AGERPRES, că a început o anchetă vineri şi cercetează dacă preotul profesor de religie din Copşa Mică, reclamat de elevi că s-ar fi masturbat, este vinovat. 

În cazul în care se dovedeşte că preotul profesor a greşit, acesta nu va mai purta haina preoţească, spune Mitropolitul Ardealului. "Noi facem ancheta. Am primit azi de la Minister informaţia. Preotul profesor, dacă este vinovat, suportă consecinţele canonice. Aşa ceva este de neconceput", spune ÎPS Laurenţiu Streza. 

Poliţia şi Parchetul au declanşat cercetări privind acuzele aduse profesorului preot, după ce mama uneia dintre eleve a depus plângere. "În urma apariţiei imaginilor în media, ne-am sesizat din oficiu şi, împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş, am declanşat cercetări privind circumstanţele producerii incidentului, încadrarea juridică a faptei urmând a fi stabilită. Între timp, mama uneia dintre eleve a depus plângere înregistrată la nivelul Poliţei Oraşului Copşa Mică", a anunţat IPJ Sibiu. AGERPRES

×