x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie “Şcoala Altfel”, la fel: cu bani de la părinţi

“Şcoala Altfel”, la fel: cu bani de la părinţi

de Monica Cosac    |    21 Apr 2016   •   19:50
“Şcoala Altfel”, la fel: cu bani de la părinţi

Deşi, pentru elevi, este cea mai frumoasă săptămână din tot anul şcolar, programul “Școala Altfel” reprezintă, de multe ori, o corvoadă pentru profesorii şi consilierii educativi implicați în organizarea activităţilor extraşcolare. Lipsa unui ghid care să-i îndrume în alegerea celor mai potrivite activități pentru elevi şi, mai ales, lipsa unui buget dedicat acestor activităţi sunt resimţite din plin de dascăli şi de familiile copiilor. Teoretic, învăţământul primar este obligatoriu şi gratuit. Practic, programul creat de Ministerul Educaţiei în 2012 se desfăşoară şi în acest an tot cu bani din portofelul părinţilor.

 

Potrivit calendarului structurii anului şcolar 2015-2016, Programul „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” are loc în săptămâna 18-22 aprilie şi este o perioadă dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, scopul acestuia fiind implicarea tuturor copiilor preșcolari/elevilor în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor lor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii şi să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale. Printre activităţile ce ar trebui organizate în această săptămână, se numără şi “schimburi de experienţă, vizite de studii, tabere/şcoli de creaţie sau de cercetare”. Niciun cuvânt însă despre “finanţare”.

 

Profesorii spun că, fiind obligaţi să organizeze aceste activităţi în aceeaşi perioadă, pentru toată lumea, este foarte aglomerat peste tot. În plus, sunt situaţii în care doar o parte dintre copii participa la activităţile educative care au loc în afara şcolii. Pentru că  profesorii nu se pot împărţi între aceştia şi cei ale căror familii nu îşi permit să-i susţină material, foarte mulţi elevi rămân acasă în această perioadă. De asemenea, după 5 ani de la demararea programului, elevii au nevoie să facă lucruri noi, iar asta înseamnă materiale educaţionale şi resurse, mai spun dascălii. 

 

De partea cealaltă, părinţii susţin că “Şcoala altfel” e un efort în plus. “Ni s-a cerut de la început 100 de lei, iar suma asta a acoperit strict ce au copiii de făcut în trei dintre cele cinci zile. Dar doi copii din clasă sunt fără posibilităţi. Părinţii i-au trimis la şcoală, dar nu au avut bani de intrare, iar învăţătoarea a dat de la ea din buzunar. Acum facem chetă, toţi ceilalţi părinţi, să-i înapoiem banii. Am dat 30 de lei pentru Puzzle Room, undeva într-un mall, încă 40 de lei am dat pentru turul Bucureștiului, iar 30 pentru intrări la muzee”, s-a plâns mămica unui elev de clasa a IV-a, adăugând că, “la ședință, învăţătoarea ne-a oferit și varianta de a sta în clasă și de a vedea filme, dar că ar fi de preferat să-i scoată pe undeva, iar majoritatea a decis”.

Alţi părinţi au scăpat mai ieftin. “Doar în prima zi au mers la Opera Comică pentru Copii şi am dat câte 15 lei, dar n-au venit toţi colegii. Unii au stat acasă. În restul zilelor, stau în clasă. Ieri au vazut un film, azi vine un preot şi le răspunde la întrebări, mâine - un psiholog”, ne-a povestit mama unui elev de clasa a IV-a de la o şcoală din sectorul 1.

În alte şcoli însă, după experienţa anilor trecuţi, când mai “mulţi copii s-au simţit frustraţi” deoarece familiile nu le-au putut achita excursiile şi vizitele la muzeu, dascălii au hotărât din start ca cei mici să rămână în incinta unităţii de învăţământ. “La noi s-a stabilit de la început, într-o şedinţă, ca toate activităţile din săptămâna asta să se desfăşoare în şcoală, pentru că mai mulţi copii au fost bolnavi. Au fost câţiva părinţi care au cerut să se organizeze excursii, dar alţii n-au avut bani şi, pentru ca nimeni să nu se simtă dat deoparte, s-a luat decizia asta. Şi doamna învăţătoare a încercat să le aducă: într-o zi, un poliţist, în alta consilierul şcolii – cu diverse joculeţe, apoi au făcut pictură pe ouă şi pe iepuraşi din ipsos. Dar am colegi de serviciu care au dat până la 100 de lei pentru un copil”, ne-a spus şi mama unei eleve de clasa a 2-a, de la o şcoală din sectorul 5. 

Potrivit normelor în vigoare, programul este obligatoriu, atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice, iar elevii au obligația de a participa la activități. Altfel, se pun absențe, fiind înregistrate în catalog la rubrica Purtare.

Cele cinci zile de şcoală fără teme, caiete şi ieşit la tablă – practic, încă o săptămână de vacanţă – sunt pe placul elevilor. Drept pentru care, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a lansat zilele trecute ideea de a introduce câte o astfel de săptămână în fiecare semestru. Demnitarul a precizat însă că, deocamdată, “este o discuţie, nu e o decizie”.

×