Ministerul Educației a inițiat proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 care reglementează asigurarea transportului elevilor de la domiciliu la școală, serviciile complementare de educație timpurie, creșă și grădiniță, în localități izolate/defavorizate și extinderea învățământului dual la nivel universitar, anunță Sorin Cîmpeanu.
Elevilor care merg la școală în alte localități li se asigură o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța între localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați, dus-întors, pe durata cursurilor școlare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, prin școli.
În acest mod, toți elevii școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu vor primi o alocație forfetară de transport fără a fi nevoie de niciun document justificativ, în plus față de bursa socială pe care o primesc toți elevii care se încadrează în criteriile sociale sau medicale: elevi proveniți din familii cu venituri reduse, elevi cu dizabilități, cu boli cronice sau orfan.
Elevii pot cere acordarea în avans a sumei forfetare lunare, iar alocația de transport este plătită din bugetul Ministerului Educației, fără a afecta bugetele primăriilor.
Suma forfetară lunară este de 50 de lei/lună pentru distanţa de 3 km.
Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 50 lei/lună se suplimentează cu 5 lei/lună pentru fiecare kilometru.
În cazul în care tarifele sunt mai mari decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 50%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport.
De asemenea, elevilor cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 4 călătorii dus-întors pe lună, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin școli.
Elevii pot solicita acordarea sumei în avans. Pentru situațiile în care se depășește suma forfetară, decontarea se face în luna următoare.
În localitățile dezavantajate socio-economic sau izolate, precum și în localitățile unde nu există suficiente locuri în creșe sau grădinițe, autoritățile publice locale, organizațiile nonguvernamentale, instituțiile de cult și operatorii economici pot înființa și finanța servicii complementare de educație timpurie de tip ludotecă, centru de joacă sau centru multifuncțional.
De asemenea, instituţiile de învăţământ superior acreditate vor putea organiza, împreună cu operatori economici, învățământ superior dual, formă de învățământ în care responsabilitățile cu privire la desfășurarea activităților de învățare, predare și evaluare sunt partajate între instituția de învățământ superior acreditată și operatori economici. Instituția de învățământ superior organizează și desfășoară activități de învățare, predare și evaluare, iar operatorii economici organizează activități de învățare prin muncă și participă la evaluare.
Operatorii economici vor acorda burse, cel puţin la nivelul celor acordate din fonduri publice pentru învăţământul universitar, precum şi din alte fonduri, pentru învățarea în condiții de calitate și vor beneficia de facilităţi la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, bugetelor fondurilor speciale sau bugetelor locale, potrivit prevederilor legale, după cum urmează:
a) valoarea cumulată a burselor plătite de către operatorii economici studenților înmatriculați la forma de învățământ superior dual se deduce din impozitul pe profit al acestora
b) valoarea cumulată a investițiilor dedicate activităților de învățare prin muncă se deduce din impozitul pe profit al operatorilor economici
c) personalul desemnat de către operatorul economic pentru îndrumarea directă a învățării prin muncă beneficiază de scutire a plății impozitului pe venitul din salarii.