Datorită performanțelor sale în educație și inovație, Bogdan a fost înscris în campania națională „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, desfășurată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României - un demers care recunoaște și sprijină tinerele minți ce pot contribui semnificativ la transformarea societății românești.
La doar 15 ani, Bogdan a creat proiectul ambițios, cu aplicabilitate în domenii-cheie precum monitorizarea mediului, sustenabilitatea și tehnologiile IoT. Inovația sa i-a adus statutul de cel mai tânăr finalist român la prestigioasa competiție ISEF (International Science and Engineering Fair) 2025 din Statele Unite, unde proiectul său a fost apreciat de experți de la universități de renume mondial, precum MIT, Yale și Imperial College London. Recent, tânărul a obținut premiul YOUNG INVENTOR AWARD la salonul de inventică ENNOVATE din Polonia.
În doar doi ani, Bogdan a reprezentat România în peste 20 de competiții internaționale de cercetare și inventică. În această perioadă, Bogdan a rivalizat cu studenți și doctoranzi din peste 80 de țări și a reușit să aducă acasă numeroase medalii de aur și premii speciale. Printre cele mai importante se numără:
- În 2024: medalia de aur în Canada la salonul iCAN, ediția IX; medalia de aur la salonul de inventică ISIF din Turcia;
- Medalia de aur și premiul cel mare la concursul „Tânărul Cercetător” (Chișinău, ediția a VI-a);
- Medalia de aur și premiu special la ISSEER – International Social, Science, Engineering and Education Romanian Competition (România);
- Medalia de aur la INTVENTCOR 2023 – Salonul Internațional de Inventică, cu proiectul Experimental Device for Monitoring Climatogenic Parameters and the Electromagnetic Field; OML Multi-Gaussian Model (România);
- Medalia de aur la International Student Research and Innovation Fair (Indonezia) 2023.
Bogdan Bora nu este doar un tânăr inovator, ci și un promotor activ al educației științifice în comunitate. Este membru al Clusterului Magic Sciences și al Centrului Județean de Excelență Cluj.
„Cred că viitorul României depinde de tineri curajoși care transformă ideile în soluții și cercetarea în impact real. Vreau să contribui la dezvoltarea unei societăți bazate pe inovație, educație de calitate și colaborare internațională.”, susține tânărul Bogdan Bora.
Cu o minte sclipitoare și o viziune clară asupra viitorului, Bogdan Bora nu doar visează la o Românie mai bună, ci o construiește, cu fiecare idee, fiecare proiect și fiecare medalie câștigată.


