x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Studii în Japonia

Studii în Japonia

25 Mar 2016   •   17:50
Studii în Japonia

Japonia are standarde educaţionale ridicate, un mediu academic dezvoltat şi o cultură deosebită, care atrage anual foarte mulţi studenţi din străinătate. Anual, guvernul japonez acordă mai multe categorii de burse tinerilor interesaţi să studieze în Japonia.

 

Undergraduate University Students

Se adresează persoanelor care doresc să urmeze studiile la o facultate din Japonia, acreditată în acest sens de către Ministerul Educaţiei din Japonia.

Condiţii: Aplicanţii trebuie să fie absolvenţi de liceu sau elevi în anul terminal, cu vârsta între 17 şi 21 de ani, şi să aibă disponibilitatea de a învăţa limba japoneză.

Durata studiilor: 4-5 ani, începând din luna aprilie a anului următor celui în care s-a susţinut examenul.

Procesul de selecţie: 

Mai-iunie: depunerea dosarelor

Iulie: examen scris, interviu

August: selectarea candidaţilor

Februarie (anul următor): sosirea răspunsurilor finale din Japonia

 

Research Students

Se adresează persoanelor care doresc să urmeze studii de cercetare, în vederea unui program de Masterat sau Doctorat, la o facultate din Japonia, acreditată în acest sens de către Ministerul Educaţiei din Japonia.

Condiţii: Aplicanţii trebuie să fie absolvenţi de facultate sau studenţi în anul terminal, să nu fi împlinit 35 de ani şi să aibă disponibilitatea de a învăţa limba japoneză. Ca domenii de studiu nu sunt acceptate artele teatrale şi artele plastice.

Durata studiilor: 1 an şi jumătate sau 2 ani, începând din luna aprilie sau luna octombrie a anului următor celui în care s-a susţinut examenul.

Procesul de selecţie: 

Mai-iunie: depunerea dosarelor

Iulie: examen scris, interviu

August: selectarea candidaţilor

Februarie (anul următor): sosirea răspunsurilor finale din Japonia

 

Teacher Training Students

Se adresează cadrelor didactice care doresc să îşi îmbunătăţească pregătirea profesională pe domeniul respective în Japonia. Aplicanţii trebuie să aibă minimum 5 ani experienţă pedagogic şi să nu fie profesori universitari.

Durata studiilor: un an şi jumătate, începând din luna octombrie a anului în care s-a susţinut examenul.

Procesul de selecţie:

Februarie: examen scris de limba engleza, interviu

Februarie-Martie: selectarea candidaţilor

August: sosirea răspunsurilor finale din Japonia

 

Toate detaliile se pot găsi pe pagina web a Ambasadei Japoniei în România: http://www.ro.emb-japan.go.jp/cultura_burse.htm

×
Subiecte în articol: japonia