x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 10 orfani estonieni morţi într-un incendiu - video

10 orfani estonieni morţi într-un incendiu - video

21 Feb 2011   •   12:38

Estonia a decretat luni zi de doliu naţional în memoria a 10 copii care au murit duminică într-un violent incendiu izbucnit într-un orfelinat din vestul ţării.

 

Duminică după-amiază, în momentul izbucnirii incendiului, în incinta orfelinatului, aflat în oraşul Haapsalu, erau 37 de copii şi 10 adulţi. Deşi au sosit la faţa locului în câteva minute, pompierii nu au mai putut salva 10 copii surprinşi de flăcările care au mistuit cu repeziciune clădirea construită din lemn.

 

Cauza incendiului nu este deocamdată cunoscută, dar oficialii estonieni au anunţat că inspecţia efectuată luna trecută nu a scos la iveală vreo neregulă.

 

Orfelinatul de la Haapsalu a fost construit în 1950, fiind refăcut în 1996 cu sprijinul unor organizaţii de caritate din Suedia, Finlanda şi SUA.

 

×
Subiecte în articol: estonia morti orfani