Scurgerea a avut loc după ce un rezervor plin cu 25 de tone de gaze toxice care era exportat în Djibouti a căzut în timpul transportului, au declarat oficialii citați de Reuters.
O înregistrare video postată pe pagina de Twitter a televiziunii de stat arată cum un rezervor de stocare cade și se izbește de puntea unei nave. Gazul de culoare galbenă se ridică în aer, iar oamenii fug.
Autoritățile sanitare din oraș au cerut locuitorilor să închidă ferestrele și să rămână în casele lor, potrivit televiziunii de stat.
Echipe specializate se ocupă în continuare de incident, a precizat serviciul de protecție civilă pe pagina sa de Facebook. Avioane de evacuare au fost trimise în Aqaba, a precizat televiziunea de stat.
Premierul Bisher al-Khasawneh a sosit la Aqaba și s-a îndreptat spre un spital unde sunt tratați unii dintre răniți, a anunțat televiziunea de stat.
Al-Khasawneh a format, de asemenea, o echipă de anchetă a incidentului, prezidată de ministrul de interne, a declarat televiziunea de stat, citând ministrul informațiilor.
(sursa: Mediafax)