x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 175.000 de persoane, condamnate pentru infracțiuni legate de canabis, au fost grațiate în Maryland

175.000 de persoane, condamnate pentru infracțiuni legate de canabis, au fost grațiate în Maryland

de Redacția Jurnalul    |    18 Iun 2024   •   11:30
175.000 de persoane, condamnate pentru infracțiuni legate de canabis, au fost grațiate în Maryland

Guvernatorul statului american Maryland a grațiat peste 175.000 de persoane condamnate pentru infracțiuni legate de canabis. Este cea mai mare grațiere din istoria SUA. În urmă cu aproape un an, consumul de canabis a fost legalizat în Maryland.

Guvernatorul Wes Moore a spus că decizia sa reprezintă „cea mai mare grațiere la nivel de stat din istoria Americii” și „cea mai mare astfel de acțiune din istoria națiunii”, potrivit BBC.

Niciuna dintre persoanele incluse în ordinul semnat luni nu este în închisoare. Cu toate acestea, multora dintre cei condamnați li s-au refuzat solicitări privind angajarea, accesul în diferite școli sau împrumuturile bancare din cauza cazierului judiciar.

Grațierile se vor aplica și persoanelor care nu mai sunt în viață.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: canabis condamnari